Despre

Catedrala a fost construită în perioada 1800–1810 în locul unei biserici mai vechi care a existat în acest loc încă din a doua treime a secolului al XVIII-lea. După înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, modestul edificiu  nu a mai satisfăcut nevoile noilor institutii ecleziastice, fiind înlocuit cu actuala catedrală.

Arhitectura

Lucrările de construcţie au fost iniţiate de către episcopul Ignate Darabant şi au fost finalizate de episcopul Samuel Vulcan. Iniţial catedrala dispunea de un turn asemănător Bisericii cu Lună, care însă a devenit victima incendiului din 1836.

Turnul actual, care reprezintă o îmbinare a stilului neobaroc cu cel bizantin, a fost ridicat abia în 1870 la iniţiativa şi prin finanţarea episcopului Iosif Pop Silaghi.
După cele două incendii devastatoare din anii 1836 şi 1907, episcopul Demetrie Radu îi încredinţează proiectarea noului coif al turnului unuia dintre cei mai prestigioşi arhitecţi ai timpului, anume lui Rimanoczi Kalman jr. Deşi la exterior coiful înscrie o notă aparte în raport cu spiritul neo-clasic al arhitecturii bisericii, arabescurile, ghirlandele şi volutele profilului său se regăsesc în plastica decorativă pictată în interior de către pictorul budapestan Szirmai Antal în 1892.

Privită în ansamblu, concepţia arhitecturală este de tip clasicizant: pilaştrii sunt aplatizaţi, capitelurile sunt sobre, la fel ca şi soclurile. Cele patru arcade ce conţin ferestrele pornesc de la baza edificiului, arcuindu-se asemeni unor monumentale arcuri de triumf. Turnul vestic elansează volumetria edificiului. El este profilat de cornişe puternice, dar şi de puternicul fronton triunghiular, adevărată marcă de stil a spiritului neo-clasic. In interior, decoraţia picturală şi cea a plasticii arhitecturale impresionează prin fastul stilistic: pandantive aurite, decorate în spiritul stilului corintic, colonete elegante cu fusul neted, canelat doar în partea inferioară, ghirlande, şiraguri de perle, scoici, vrejuri, volute. Scenele din Noul Testament pictate de Szirmai continuă spiritul barocului tîrziu: compoziţii pe diagonală, apariţii miraculoase redate în racursi , gestică largă, retorică, veşminte asemeni draperiilor învolburat, toate scele fiind pictate în tehnica iluzionismului optic (trompe l’oei)l.

Interiorul

Iconostasul este o piesă deosebită ca valoare decorativă. Conform tradiţiei bizantine, el este împărţit în trei registre decorate somptuos. Tabloul central, ce are ca temă “Coborârea de pe cruce”, este inspirat din lucrarea lui Rembrandt. Ca piese decorative cu totul remarcabile menţionăm cele două trepiede monumentale aurite cu portretele împărătesei Maria Tereza şi a Iosif al II-lea acoperite de medalioanele Sfintei Fecioare şi ale lui Iisus Hristos. Ele sunt concepute în spiritul artistic al Curţii vieneze folosind recuzita decorativă a stilului “Zopf”.