În grădina Casei Darvas-La Roche s-au întâlnit iubitori ai jazzului, care au ascultat piesele pregătite de invitatul serii – DJ Klaus EB, parte din colecția proprie de discuri de vinil și CD-uri cu jazz românesc.

Într-o atmosferă selectă, cei prezenți au (re)descoperit muzica și poveștile din spatele unor nume mari ce au pus jazzul românesc în rândul stilurilor muzicale cu care țara noastră se poate mândri.

Orădean de origine, colecționar și pasionat de muzică, DJ Klaus EB (după numele de scenă), descoperă universul muzical la sfârșitul anilor ’80 ascultând benzile de magnetofon ORWO ale tatălui său (cu muzică adusă „pe sub mână” din Ungaria și fosta RDG) și vizionând emisiunile de muzică clasică ale lui Iosif Sava, difuzate în continuare după ’90 pe TVR. Devine interesat de „muzica vorbită” în primăvara lui 1995, odată cu procurarea primelor casete cu rap românesc și de import de la Music Land (singurul magazin orădean specializat în muzică, situat la vremea aceea pe strada Independenței). Anii ulteriori constituie pentru el o perioadă de autoformare urmând ca din 2004 să se ocupe și de sprijinirea scenei Hip Hop naționale și de susținerea unor activități mai mult sau mai puțin locale (articole în revista de informație și cultură urbană 4Elemente.RO, emisiuni Hip-Hop Hours la Radio Transilvania Oradea, cyphere rap în parcuri denumite generic VIP). În 2010 pune bazele grupului GRAFFORMERS și începe să colecționeze muzică și pe suport vinil, iar după achiziționarea clasicului set de platane Technics 1210 MK-2 să împartă beat-uri pentru b-boy la battle-uri sau jam-uri, să fie chemat în deschideri pe la diverse concerte în Oradea ori să prezinte conceptul de show-uri live „Funktastic Friday” prin intermediul rezidențiatului de un an de la Lord’s Club Oradea. Astfel, DJ-ul și colecționarul orădean a ajuns în ultimii ani să fie o prezență constantă la diferite evenimente sau festivaluri (precum Electric Castle) unde a împărțit scena cu nume consacrate din țări precum România, Ungaria, Austria, Germania, Olanda sau Marea Britanie.

Playlistul de Joi

Disc 1 / Jancsi Kőrössy – Seria Jazz nr. 1 – Electrecord – 1965 – Hard Bop, Fusion

01. My Funny Valentine (Richard Rodgers)

02. Body and Soul (Edward Heyman, Johnny Green)

03. Junior

04. Tip Top

Disc 2 / János Kőrössy ‎– Kőrössy János És Együttese – Qualiton – 1964 – Hard Bop, Fusion

05. Egy Kicsi Szerencse (A Little Luck) (Vilmos Körmendi)

CD 1 / Jancy Körössy ‎– American Impressions And Romanian Landscapes – 7 Dreams Records – 2013 – Cool Jazz, Free Improvisation

06. Sălbaticul râu Olt (The Wild Olt River)

Disc 3 / Brigitte Petry și Formația Richard Oschanitzky – Seria Jazz nr. 2 – Electrecord – 1966 – Big Band

07. Fly Me to the Moon (Bart Howard)

08. Take Five (Paul Desmond)

09. Summertime (George Gershwin)

Disc 4 / Orchestra Richard Oschanitzky – Bossanova – Seria Jazz nr. 3 – Electrecord – 1966 – Bossa Nova, Easy Listening

10. Voce e eu (Antonio Carlos Jobim)

11. Lamento (Constantin Anghelescu)

12. Lângă tine (Alexandru Imre)

13. Corcovado (Antonio Carlos Jobim)

14. Noi doi (Richard Oschanitzky)

15. Amor em paz (Antonio Carlos Jobim)

16. O barquinho (Roberto Menescal)

17. Un vis (Richard Oschanitzky)

Disc 5 / Johnny Crețu’ Răducanu – Jazz in trio – Seria Jazz nr. 4 – Electrecord – 1967 – Post Bop, Easy Listening

18. Satin Doll (Păpușa de satin) (Duke Ellington)

CD 2 / Johnny Răducanu, Teodora Enache – Jazz Made in Romania – 2002 – Folk, Contemporary Jazz

19. Romanian Carols (Domn, Domn să ‘nălțăm; O, ce veste minunată)

Disc 6 / Cvartetul de Jazz Paul Weiner – Spirale (Jazz cu Paul Weiner) – Seria Jazz nr. 12 – 1976 – Modal

20. Colinda P (Paul Weiner)

CD 3 / Norzeatic și Khidja ‎- Aici acum – 2010 – Leftfield, Future Jazz, Experimental

21. Feelin’ de vinil (Andrei Rusu, Florentin Tudor, Andrei Perciun)

În grădina Casei Darvas-La Roche cei care doresc să afle totul despre profesie, artă și ambient se simt bine. Invitații ediției din această săptămână au fost dr. Romina Crișan – medic specialist în alergologie și imunologie clinică și dr. Mihai Alexandru Munteanu – asistent universitar, Doctor în Științe Medicale din 2016, medic specialist în gastroenterologie și medicină internă.

De-a lungul secolelor, artiștii au înțeles importanța spațiilor înconjurătoare și rolul naturii. Elementele vegetale au fost aduse în spațiile construite, făcând parte din viața oamenilor.

Un studiu realizat în 1984, de către cercetătorul Roger Ulrich ”Tree View Patients”, a arătat că pacienții care au o cameră cu priveliște spre arbori, se recuperează mult mai repede, au nevoie de o medicație mai puțină și au mai puține observații negative la adresa celor ce îi îngrijesc.

Omul de știință Irving Biederman explică felul în care creierul nostru procesează informația vizuală și, ca orice altă nevoie a omului cum ar fi cea pentru hrană sau reproducere, este intrinsec măsurabilă.  Există o parte a creierului care ne face să recunoaștem priveliștile frumoase, preferabil scene cu natură. Această parte a creierului este plină de endorfine, ceea ce face ca un peisaj frumos să fie perceput ca fiind similar administrării  unei doze de endorfine.

Evenimentul a fost organizat de către Oradea Heritage.Parteneri eveniment: Nouveau Hospitality Services, Dripper The Factory, Basty Delice. Vă așteptăm și la edițiile viitoare „𝗝𝗼𝗶𝗮 𝗹𝗮 𝗗𝗮𝗿𝘃𝗮𝘀”!

Oradea Heritage te invită la o vizită matinală, în Casa Darvas-La Roche, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10.00-12.00.

În prețul biletului de 15 lei, vei putea savura o cafea sau o băutură răcoritoare și vei primi gratuit și un suvenir la alegere (magnet, semn de carte sau insignă).Campania 𝗠𝗮𝘁𝗶𝗻𝗮𝗹 – 𝗟𝗮 𝗥𝗼𝗰𝗵𝗲 se desfășoară pe perioada lunilor iulie, august și septembrie.Nu pierde ocazia să admiri panorama de pe malul Crișului Repede și să te bucuri de răcoarea dimineții în grădina sau terasa Casei Darvas-La Roche!

Campania face parte din proiectul ce cuprinde pentru sfârșitul de săptămână, două acțiuni – 𝗝𝗼𝗶𝗮 𝗹𝗮 𝗗𝗮𝗿𝘃𝗮𝘀 și 𝗠𝗮𝘁𝗶𝗻𝗮𝗹 – 𝗟𝗮 𝗥𝗼𝗰𝗵𝗲, menit să dezvolte idei urbane și comunități de specialiști în grădina sau terasa Casei Darvas-La Roche, un monument istoric emblematic pentru Oradea.Partener: Gorgona Design

„Joia la Darvas” a debutat într-o atmosferă selectă cu un pahar de vin și gustări asortate. Entuziasmul participanților a alungat norii, așadar ne-am bucurat de o seară frumoasă în care am avut ocazia să dezvoltăm și alte proiecte pentru „Joi seara”. Strada Libertății a oferit trecătorilor, un motiv în plus pentru care merită să facă o plimbare și să poposească în grădina Casei Darvas – La Roche. Mulțumim participanților și partenerilor Nouveau Hospitality Services și Catleya Wines.

Expoziția Universală de la Paris (5 aprilie – 15 noiembrie 1900)

Expoziția vizitată de 50 milioane de persoane (populația globului era de 1,7 milioane; 3,4% din populația lumii). Cu ocazia acestei expoziții au fost prezentate motoarele diesel, filme cu voce, lifturi (liftul împreună cu mașina sunt elementele ce au schimbat fundamental dezvoltarea orașelor – liftul pe verticală și mașina pe orizontală) și telegraful.

Au participat 40 de țări din cele 56 invitate cu peste 83000 de expozanți, ceea ce a dus la reputația Parisului ca oraș de frunte al epocii moderne. Expoziția a pus Parisul în topul orașelor în materie de inovații tehnologice prin inaugurarea noutăților din acest domeniu: metroul, rampele rulante, podul Alexandru al III-lea cu lampadarele în stilul Art Nouveau, Gara Lyon etc.

Arta nouă – Art Nouveau – era peste tot; cu precădere în pavilioanele artelor decorative unde au fost prezenți și manufacturierii Fouquet, Lalique sau graficianul Alfons Mucha, care a realizat afișul pentru pavilionul Austriei. Parisul anilor 1900 a fost o adevărată pepinieră, un centru din care Art Nouveau-ul va fi promovat și făcut cunoscut peste hotare, iar atmosfera acestui oraș va fermeca întreaga Europă.

Evenimente dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau, 12 – 13 iunie (sâmbătă și duminică)

Evenimentele pregătite pentru zilele de 12 și 13 iunie se vor desfășura pe str. Vasile Alecsandri și în zona Pasajului Vulturul Negru, unde vor fi amplasate instalații 3D din pânze imprimate cu decorațiuni zoomorfe.

Activitățile au fost gândite atât pentru copii, cât și pentru publicul adult.

Evenimente pentru copii

10.00-12.00

  • ateliere de pictură pe faţă, modelaj baloane şi desen;
  • întâlnire cu Prinţesa Fluture;
  • jocuri cu baloane de săpun;
  • alaiul copiilor în costume zoomorfe, alături de Dragonul (copiii de la Grădinița cu program prelungit nr. 53 din Oradea) – ZANO pe traseul – Casa Darvas – La Roche – strada Libertăţii, Podul Sf. Ladislau, Piaţa Unirii şi str. Vasile Alecsandri.

18.00-20.00

  • ateliere de pictură pe faţă, modelaj baloane şi desen;
  • întâlnire cu Prinţesa Fluture;
  • jocuri cu baloane de săpun;
  • alaiul copiilor în costume zoomorfe alături de Dragonul (copiii de la Grădinița cu program prelungit nr. 53 din Oradea) – ZANO pe traseul – Casa Darvas – La Roche – strada Libertăţii, Podul Sf. Ladislau, Piața Unirii și str. Vasile Alecsandri.

Evenimente pentru adulți

Evenimentele pentru adulți includ tururi ghidate – organizate de Municipiul Oradea în parteneriat cu Oradea Heritage, dar și activități (expoziție și vizionare de film la Casa Darvas la Roche).

Tururile ghidate sunt limitate la 20 de persoane/grup, pe un traseu tematic care are loc în premieră despre decorațiuni zoomorfe Art Nouveau în Oradea.

Ghidajul va fi coordonat de Alex Trandafir, printr-o colaborare între ORADEAdventure și voluntarii Centrului de Tineret The Spot, participanți în cadrul proiectului „Vocabularul elevului turist.”

Traseu va fi următorul: strada Vasile Alecsandri nr. 1 – Palatul Moskovits Adolf și Fii,  Piața Unirii – Palatul Vulturul Negru, strada Duiliu Zamfirescu – Casa dr. Nemes Aron, Piața Ferdinand – Casa Poynar, strada Iosif Vulcan nr. 7 – Casa Fodor şi Casa Darvas – La Roche.

Pornirea cu fiecare grup se va face din strada Vasile Alecsandri nr. 1 – Palatul Moskovits Adolf și Fii.

Înscrierea participanţilor la tururile ghidate se face online pe pagina de facebook Oradea Heritage, în perioada 08 – 11 iunie 2021, până la ora 12.00.

Tururile ghidate vor avea loc atât sâmbătă, 12 iunie, cât și duminică, 13 iunie în limbile română (Ro), maghiară (Hu) și engleză (EN), la următoarele ore: ora 10, ora 11 (RO); ora 12, ora 13 (HU); ora 12 (EN); ora 17, ora 18 (RO); ora 18, ora 19 (HU); ora 20 (EN).

Evenimente găzduite de Casa Darvas – La Roche

Casa Darvas – La Roche va găzdui în data de 12 și 13 iulie expoziţia „Decoraţiuni zoomorfe” și vizionarea filmului „Art Nouveau fără graniţe”. 

Intrarea în Casa Darvas – La Roche se va face din strada Libertăţii.

Programul activităților va fi următorul:

18.00-20.00

–   prezentarea expoziţiei – Decoraţiuni zoomorfe – Art Nouveau în România – alături de arhitect Vida Mara şi istoric Matei Flavia, masterand în „Patrimoniu cultural şi studii evreieşti” la CEU Viena. Eveniment organizat de Oradea Heritage, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului.

 –   vizionarea filmului„Art Nouveau fără graniţe” (Art Nouveau Without Borders), 60 min. – trei reprezentaţii (acces limitat 20 persoane).

Expoziții – 1 iunie 2021

Casa Darvas-La Roche – Muzeul Art Nouveau

Cu prilejul zilei de 1 iunie, Oradea Heritage invită copiii, părinţii și bunicii să viziteze gratuit expozițiile dedicate copiilor şi maşinuţelor veacului trecut, perioada Belle Époque și perioada interbelică, în Casa Darvas-La Roche din strada Iosif Vulcan nr. 11, în intervalul orar 10 – 13 şi 14 – 18. 

O noutate în cadrul expoziţiei dedicate copiilor este prezentarea unor fotografii animate prin programul Deep Nostalgia™. Oradea Heritage prin Fundaţia de protejare a Monumentelor Istorice din judetul Bihor si-a creat cont pe aceasta platforma pentru a putea realiza şi promova cu diferite ocazii cat mai multe astfel de imagini, menite să dea viaţă personajelor – copii, doamne, domni sau imagini de grup.

MyHeritage este principala platformă globală pentru explorarea istoriei familiei. Din 2020, MyHeritage găzduiește cele mai bune tehnologii din lume pentru îmbunătățirea și colorarea fotografiilor istorice. Tehnologia remarcabilă pentru animarea fotografiilor a fost licențiată de MyHeritage de la D-ID, o companie specializată în reconstituirea videoclipurilor folosind învățarea profundă. MyHeritage a integrat această tehnologie pentru a anima persoanele din fotografiile istorice și pentru a crea imagini video de înaltă calitate și realiste. Funcția Deep Nostalgia™ folosește mai multe drivere pregătite de MyHeritage. Fiecare driver este un videoclip format dintr-o secvență fixă de mișcări și gesturi. Deep Nostalgia™ poate aplica foarte precis driverele pe o persoană din fotografia dvs., creând un scurt videoclip pe care îl puteți împărtăși cu prietenii și familia. Driverul ghidează mișcările din animație, astfel încât să vă puteți vedea strămoșii zâmbind, clipind și întorcând capul. 

Fotografiile prezentate au surprins pentru eternitate un uriaș mozaic de chipuri și atitudini din trecut, capabil să redea atmosfera unei lumi aproape uitate, o mașină a timpului care ne poartă spre copilăria veacului trecut, făcându-ne cunoștință cu copiii și jucăriile de atunci.

De la daghereotipie, calotipie, ambrotipie și până la fotografia digitală a fost un pas de aproape două secole. Astăzi, când socializarea însemnă snapchat, whatsapp, facebook sau instagram, este aproape imposibil de imaginat faptul că în urmă cu o sută de ani fotografia era considerată un lux. Copiii erau îmbrăcați frumos și duși la fotograf, de cele mai multe ori pentru a marca un eveniment special, iar amintirea experienței avea să îi urmărească ani întregi.

Celebre în epocă, studiourile și atelierele de fotografie au imortalizat clipe de istorie personală: copii cuminți sau năzdravăni îmbrăcați după moda timpului, soldați și marinari în miniatură, mini-bărbați mimând fumatul, închipuiți ciobănași în costume tradiționale, fete în rochii dichisite din batist și dantelă sau îmbrăcate de sărbătoare cu ii și fote în miniatură, purtând coronițe de premiante sau ținând în brațe păpuși cu chip și mânuțe din porțelan.

Inocența din privirea copiilor este aceeași, atunci și acum. Din fotografiile sepia și de pe ecranul tabletei, copii ne zâmbesc la fel și ne roagă să fim mai buni, mai generoși, mai implicați, mai răbdători, mai creativi, mai aproape de ei.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi mondială a copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”. 

Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989. 

Majoritatea ţărilor celebrează Ziua Copilului pe data de 1 iunie. Alături de România, alte 47 de state sărbătoresc copiii în ziua de 1 iunie.

Concert coral în cadrul Festivalului Internațional „Vox Domini”

 Facultatea de Arte a Universității din Oradea, Departamentul Muzică, vă invită la un concert coral de muzică sacră, organizat în cadrul Festivalului Internațional „Vox Domini”, aflat la cea de-a VII-a ediție, care va avea loc la Sinagoga Neologă Sion (str. Independenței, nr. 22), duminică, 9 Iulie 2019, de la ora 18:00.

Concertul se înscrie în rândul manifestărilor culturale artistice organizate în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Sacră „Vox Domini”, organizat de Facultatea de Arte a Universității din Oradea, Departamentul Muzică. Festivalul, aflat la ediția cu numărul VII, aduce în fața publicului meloman o serie de concerte de muzică sacră, în care studenți, absolvenți, soliști consacrați, dar și formațiuni corale și instrumentale, redau bogatul repertoriu muzical sacru, din toate perioadele muzicale, dorind să evoce spiritualitatea universală transpusă în muzică și să sensibilizeze publicul iubitor al acestui gen.

Concertul va cuprinde prelucrări de factură sacră din repertoriul coral național (C. Porumbescu, M. Cuteanu, Gh. P. Brănești, Gh. Cucu, F. Hubic, T. Jarda) și din cel internațional (O. Gjeilo, A. Lotti, S. Rahmaninov, G. P. da Palestrina, C. Monteverdi), în interpretarea Corului Facultății de Arte, Departamentul Muzică și a Corului de Cameră „Voces” Oradea, ambele dirijate de lect. univ. dr. Carmen Rus, cadru didactic în cadrul Facultății de Arte din Oradea. Cele două formațiuni corale își propun să creeze un ambient muzical deosebit, prin caracterul deosebit al prelucrărilor alese și prin sensibilitatea interpretării.

Corul Facultății de Arte, Departamentul Muzică, funcționează în cadrul Universității din Oradea, fiind prezent la numeroase manifestări cultural-artistice, atât din universitate, cât și din viața culturală orădeană, cuprinzând studenți ai facultății.

Corul de Cameră „Voces” Oradea, membru al Asociației Naționale Corale din România (ANCR), este un cor mixt, reunind iubitori de muzică de toate vârstele și profesiile, mânați de dorința de a cultiva cântul coral românesc și universal cu grijă permanentă pentru expresivitate, calitatea emisiei vocale, suplețe și rafinament muzical, respectând, desigur, cu strictețe, partiturile. Acesta a reușit să se afirme pe plan local, fiind unul dintre cele mai apreciate coruri din Oradea, ajungând ca numele acestui cor să fie mereu asociat cu profesionalism și finețe muzicală, fiindu-i recunoscută activitatea și meritele de către lumea culturală a urbei orădene.

De asemenea, s-a remarcat pe plan național și internațional, adunând în palmares o serie de premii: Medalia de Argint (Locul II) la Festivalul Coral Internațional de Advent și Crăciun „Petr Eben”, ediția a XXVII-a, Praga, Cehia, 2017; Premiul I la ediția din 2015 și 2016 a Festivalului Național Coral de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu!” de la Orăștie; Premiul al III-lea la Festival Internațional de Muzică Corală „Liviu Borlan” din Baia Mare, 2013; nominalizat ca Promotor al culturii și artei, la Gala Comunității Bihorene, organizată de Fundația Comunitară Oradea, atât în anul 2017, cât și în anul 2018. Cu un repertoriu bogat, cuprinzând prelucări românești și universale de facturi diferite, acoperind aproape toate genurile și perioadele muzicale, Corul de Cameră „Voces” Oradea tinde spre o continuă perfecționare și o activitate cât mai bogată și rodnică în slujba frumosului și a muzicii.

Localizare: Piața Unirii Oradea

Data: 15-16 iunie 2019

Oradea celebrează anual patrimoniul Art Nouveau printr-un eveniment inedit organizat de Primăria Municipiului Oradea, în cadrul proiectului „Protejarea și promovarea sustenabilă a moștenirii Art Nouveau în Regiunea Dunării – acronim Art Nouveau”, finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Dunărea.

Proiectul a fost inițiat de către Municipiul Oradea fiind dezvoltat în cadrul unui parteneriat format din 10 organizații din 7 țări europene și constă dintr-o gamă variată de activități specifice care converg obiectivului exprimat .

În cadrul proiectului, partenerii vor organiza o serie de evenimente menite să celebreze Ziua Mondială Art Nouveau, o inițiativă la nivel european menită să promoveze valorile, importanța și frumusețea creațiilor realizate în stil Art Nouveau.

În conformitate cu abordarea de la nivelul parteneriatului, Primăria Municipiului Oradea s-a aliniat temei europene a anului 2019, ”Staircases” (scări interioare),  dar adaptată specificului local. Conceptul derivă din trăsăturile specifice curentului Art Nouveau, care se remarcă prin prelucrarea unor teme inspirate de mediul natural, în special de floră și faună. ”Forme și simboluri ornamentale Art Nouveau în Oradea. Balustrade, uși și ferestre” reprezintă tema aleasă pentru programul ce se va desfășura în Oradea, în perioada 15-16 iunie 2019.

În cadrul evenimentului vizitatorii se vor putea bucura de tururi ghidate gratuite si de un spectacol de lumini, sunet și acrobații pe clădiri ce vor anima programul evenimentului din acest an.

Vezi programul aici!

După un important succes în Letonia, Polonia și Lituania, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural  găzduiește expoziția ”Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect.”91 de lucrări de grafică (litografie, serigrafie, în ediții numerotate), tapiserie și obiect (bijuterie, medalioane, medalii), în serii numerotate și autentificate, care evocă preocuparea artiștilor pentru temele biblice, interpretate în cheie, suprarealist, la începutul secolul XX.

Lucrările vor putea fi admirate începând din 23 octombrie 2018, până în 30 ianuarie 2019. Expoziția ajunge la Oradea datorită parteneriatul încheiat între Colecția privată Kesauri și instituția muzeală.

Cele 91 de lucrări cuprind 7 secțiuni tematice:

  1. Salvador Dalí – “Paternoster”
  2. Salvador Dalí – MeDalíoane din seria: Twelve Tribes of Israel;
  3. Salvador Dalí – Serii de MeDalí: The Ten Commandments;
  4. Salvador Dalí – Serii de MeDalí: The Seven Days of Creation;
  5. Alte lucrări religioase de Salvador Dalí
  6. Marc Chagall – Seria: Cele 12 triburi ale Israelului;
  7. Giorgio de Chirico – Seria: Apocalipsa lui Ioan.

O constantă între preocupările spirituale ale celor trei artiști, temele biblice și-au găsit expresia în varii forme ale creației lor, de la marile capodopere, până la exercițiile din registrul decorativ.

Colecția prezentă reflectă, într-o gamă largă, manifestări ale acestui traseu creator. Lucrările expuse stau mărturie pentru fiorul spiritual ce traversează limbajul modern al artei, animându-l, din interior, cu o forță de expresie ce continuă, și azi, să vorbească privitorului.

=============================

Marc Chagall: Serie de 12 litografii – «Cele 12 triburi ale Israelului»

Marc Chagall (1887 – 1985) a prezentat în mod original numeroase teme biblice care reflectă moștenirea sa evreiască. Lucrările sale au legături cu diverse curente ale artei moderne și conțin numeroase referiri la copilăria sa, transmițând bucurie și optimism prin utilizarea de culori puternice și strălucitoare.

Contextul simbolic al seriei «Cele 12 triburi ale Israelului».

Cele 12 triburi sunt urmașii celor 12 fii ai Patriarhului Iacob (devenit ulterior Israel). Conform Sfintei Scripturi, ei au format poporul lui Israel.

Conform Bibliei, fiecare trib a avut propriul steag și propria emblemă.

Despre fundalul steagului s-a spus că a avut la bază culoarea corespunzătoare a pietrei prețioase de pe pieptarul Marelui Preot din Cartea Exodului 28:15. Emblemele triburilor s-au bazat mai ales pe binecuvântările lui Iacob adresate fiilor săi (Geneza 49) și pe binecuvântările lui Moise către triburi (Deuteronomul 33).

Marc Chagall, Cele 12 machete ale Vitraliilor Ferestrelor pentru Ierusalim

Litografiile Ferestrele Ierusalimului sunt printre cele mai importante lucrări din opera lui Chagall. În această serie de litografii se cristalizează ani mulți de muncă, ele prezentând pasiunea lui Chagall pentru narativa religioasă și atracția inevitabilă simțită de toată lumea pentru interpretară feerică dată de artist acesteia.

    
„Tot timpul cât am lucrat am simțit că tatăl meu și mama mea mă priveau peste umăr ..
.”

Marc Chagall

Pentru fiecare din Cele 12 Triburi ale Israelului a fost creat un model diferit. Modele au fost transferate pe pietrele litografice de către Charles Sorlier, sub îndrumarea lui Marc Chagall.

Ferestrele lui Chagal sunt populate cu figuri de animale care plutesc, pești, flori și numeroase simboluri evreiești. Pentru a înțelege în totalitate semnificația Ferestrelor, acestea trebuie privite ținând cont de sensul profund de identificare al lui Chagall cu toată istoria evreilor, cu tragediile și victoriile sale, precum și trecutul său personal în cartierul evreiesc din Vitebsk, unde s-a născut și a petrecut prima parte a vieții sale.

Salvador Dalí : “Paternoster”.

Salvador Dalí (1904 – 1989) a interpretat teme religioase tradiționale într-un fel care exprimă atât relitatea contemporană, cât și misterul esențial al credinței catolice.

„Acum noua eră a picturii mistice începe cu mine.”

Dalí, Proclamația mistică (1951).

 “Paternoster”.

Flacăra talentului incontestabil al lui Dalí a ars odinioară nestăvilit, dar aici radiază în vatra tradiției creștine. „Paternoster” este o colecție de scene religioase și alte simboluri cu semnificații personale pentru Dalí, pe care le-a repetat des în lucrările sale. Modul în care Dalí dezvăluie golul dintre realitate și iluzie, a influențat modurile de exprimare ale artiștilor moderni. Dincolo de dezvoltarea propriului limbaj simbolic, DalÍ a elaborat o moDalítate de prezentare a minții interne. El este considerat unul dintre cei mai importanți suprarealiști a artei moderne.

Giorgio De Chirico : Portfoliul “Apocalipsa lui Ioan”.

Giorgio De Chirico (1888 – 1978) are curajul să privească la viziunea lui Ioan cu ochii unui copil, care se bazează în totalitate pe bunătatea Tatălui și a Fiului, pe gingășia nopții din Betleem. Și aici imaginea este o libertate sacră copleșitoare: este speranță și joc împreună, liturghie și scenă. Totul este acceptat și imaginat, cu excepția fricii și ororii abisului. Nu există lipsă de respect, doar conștientizarea iertării.

În acea casă mare și bizară care este Apocalipsa […] mă plimb intrigat și bucuros, ca un copil printre jucăriile sale, în seara Crăciunului …”

Giorgio de Chirico.

Temele religioase în opera lui de Chirico sunt dezvoltate în anii 40, începând cu gravuri pentru Apocalipsă.

 “Apocalipsa lui Ioan”.

Paginile fantastice ale epistolelor Ioanite, locuite de monștri și dragoni, sunt prezentate de Chirico cu imagini ale căror puritate și desăvârșire sunt aproape de viziunea unui copil: enigmatice, foarte simple și complexe în același timp în privința simbolismului filozofic și religios. Această combinație este percepția neobișnuită a lumii pe care ne-o oferă unul din cei mai de seamă artiști ai epocii noastre – de Chirico, simbolist și metafizician, hrănit de la rădăcinile eternului copac verde al artei clasice.

=============================

Adresa:

Str. Emanuil Gojdu, nr.39-41

Durata:

23 octombrie 2018 – 30 ianuarie 2019

Bilete

– Adulți : 20 Lei;

– Copii între 7 – 14 ani: 10 Lei;

– Grupuri școlare : peste 15 copii – 10 Lei;

– Copii sub 7 ani : gratuit.