Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor în calitate de administrator al obiectivelor turistice TURNUL PRIMĂRIEI ORADEA, CASA DARVAS-LA ROCHE, TEMPLUL FRANCMASONERIEI, SINAGOGA NEOLOGĂ SION, SINAGOGA AACHVAS REIN vă aduce la cunoștință programul de vizitare al acestora în perioada 27 noiembrie 2021 – 05 decembrie 2021 astfel:
– Sâmbătă, 27 noiembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Duminică, 28 noiembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Luni, 29 noiembrie – ÎNCHIS
– Marți, 30 noiembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Miercuri, 1 decembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Joi, 2 decembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Vineri, 3 decembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Sâmbătă, 4 decembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
– Duminică, 5 decembrie – deschis între orele 10:00 – 18:00
Vizitarea obiectivelor turistice se realizează în intervalul orar stabilit pe baza certificatului verde (Green Pass), test PCR nu mai vechi de 72 ore, test antigen nu mai vechi de 48 ore respectiv pe bază de bilet de intrare diferențiat pe număr de persoane, categorii de vârstă sau activități cu caracter educativ și/sau socio-cultural, după următoarele tarife:
10 lei / persoană – cetățeni români și/sau străini;
5 lei / persoană – elevi, studenți, pensionari, grupuri organizate mai mari de 10 persoane;
3 lei / persoană – elevi în cadrul programului aprobat de Ministerul Educației Naționale şi Cercetării Științifice;
GRATUIT – pentru copiii cu vârste de până la 7 ani;
GRATUIT – persoanele cu handicap.
Vă așteptăm cu drag!
Turnul Primăriei Oradea este deschis pentru vizitare! După doi ani în care a fost închis pentru lucrări de reabilitare, Turnul Primăriei Oradea este din nou pregătit pentru a primi vizitatori. Te invităm să admiri panorama orașului Oradea cum numai de aici se poate vedea!
Program: de Marți până Duminică între orele 10.00-18.00. Preț bilet: 10 lei/persoană.
Descoperă mai multe despre Turnul Primăriei Oradea.
Un nou obiectiv turistic face parte, de azi, din portofoliul Oradea Heritage. Fostul sediu al Lojii Masonice a devenit Templul Francmasoneriei și este deschis publicului pentru vizitare.
Templul Francmasoneriei din Oradea este situat pe strada Armatei Române nr. 4 și a fost reabilitat cu fonduri europene, devenind astfel obiectiv turistic, în administrarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor. La evenimentul de inaugurare au fost prezenţi primarul Florin Birta, viceprimarii Arina Moș și Marcel Dragoș, vicepreședintele Consiliului Județean Mircea Mălan, prefectul Dumitru Țiplea și alți invitați.
Este una dintre cele mai interesante şi spectaculoase clădiri din Oradea, din punct de vedere arhitectural şi al decoraţiunilor la faţade, un obiectiv turistic de mare interes la nivel naţional şi internaţional.
„În ultimii ani, Primăria Oradea a făcut eforturi considerabile de a repune în valoare patrimonial arhitectural orădean. Pentru lucrările de restaurare şi conservare a acestei clădiri am beneficiat de fonduri europene, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 6 milioane de lei. Oradea devine și mai bogată. Fostul Templu al Lojei Masonice reprezintă, în mod evident, mult mai mult decât o simplă reabilitare arhitecturală. Respectăm structura inițială a acestui fost Templu masonic, profităm de încărcătura simbolică pentru a readuce trecutul la suprafață, în chip modern, fără să îi răpim misterul. Îi lăsăm pe vizitatorii săi, orădeni sau turiști, să descopere încă o fațetă a acestui oraș, accentuând curiozitatea față de comorile ascunse ale Oradiei”, a precizat primarul Florin Birta.
Imobilul a fost construit în anul 1902, iar de-a lungul anilor a fost sediu masonic, creșă, grădiniță, aici funcționând chiar și o întreprindere. Organizarea spaţiilor destinate vizitării prezintă structura lojii masonice iniţiale cu Sala Templului, Sala paşilor pierduţi, Cabinetul de reflecţie, Biroul Maestrului Lojii şi o sală expoziţională cu obiecte specifice.
„Vorbim de o construcţie memorabilă atât ca arhitectură, cât şi ca mister. Foarte multe dintre elementele decorative ale construcţiei sunt de inspiraţie masonică, începând cu faţada, dinadins concepută fără ferestre, cu un portic fin marcat. Acesta din urmă se compune din doi pilaştri laterali, iar în mijloc are două coloane canelate cu coronamente dorice. Frontonul este triunghiular, fapt care conferă monumentului un aer neoclasicist”, a precizat Angela Lupşea, directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor.
Lucrările de execuţie la obiectivul „Restaurarea, conservarea şi integrarea în circuitul cultural a obiectivului Muzeul Francmasoneriei din Oradea, str. Calea Armatei Române nr. 14″ au început în aprilie 2018, fiind realizate de Euras SRL.
Investiţia a constat în refacerea completă a faţadei, înlocuirea tâmplăriei, refacerea învelitorilor cu tablă plană fălţuită, compartimentarea încăperilor, restaurarea picturilor, restaurarea lambriurilor, refacerea în totalitate a sistemului de conducere a apelor pluviale şi racordarea direct în canalizare, dar şi intervenţii la sistemele de ventilare, climatizare şi modernizarea sistemelor sanitare şi electrice.
Lucrările de restaurare au fost executate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară: 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea lucrărilor a fost de 5.948.978,73 lei, plus TVA).
Obiectivul turistic poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 10 şi 18, cu ghidaj la cerere.
Articol apărut inițial: http://oradea.ro/stiri-oradea/restaurat-cu-fonduri-europene-templul-francmasoneriei-si-a-deschis-por-539-ile
Un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei. În această zi, diverse ceremonii au loc în toată țara, pentru a comemora evreii și romii care au murit în Holocaust.
Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.
Această zi neagră din istorie trebuie comemorată și la Oradea, un oraș care la vremea respectivă avea o comunitate însemnată de evrei. Fără aceștia cu siguranță că fața orașului nostru ar fi fost diferită. Evreii erau o comunitate de oameni educați, cu funcții și ocupații importante în oraș și care aveau o situație financiară foarte bună.
Anul 1939 se remarcă prin începutul celui de-al II -lea Război Mondial, moment în care soarta evreilor din Europa va fi schimbată radical. Victoria militară a Germaniei a pus-o în poziția în care să poată instaura Noua Ordine, un plan pentru a abuza și elimina populații așa zis indezirabile, în special evreii și romi.
În septembrie 1941 a fost introdusă o reglementare care obliga toți evreii cu vârste de peste șase ani să poarte o insignă galbenă vizibilă pe partea stângă a pieptului. Acest stigmat public a sporit probabilitățile ca evreii să devină victime ale atacului.
Ghetoizarea evreilor a început la 3 mai 1944. Totul s-a întâmplat într-o perioadă de timp extrem de scurtă, astfel că oamenii au fost nevoiți să își strângă bunurile în grabă înainte să fie duși în zone stabilite din Oradea.
Ghetoul principal, pentru cei cu reședința în Oradea, avea în componența sa aproximativ 19.000 de persoane și era situat în apropierea marii sinagogi ortodoxe și a Pieței Mari din vecinătate, celălalt includea aproape 8000 de evrei din comunitățile rurale. Acestea formau al doilea cel mai mare ghetou din Ungaria după cel din Budapesta.
La data de 25 mai 1944 evreii ghetoului din Oradea încep să fie evacuați. La această dată, numărul evreilor din ghetou era de 19.021. Aceștia părăseau ghetoul pe Strada Vămii – (actuala Str. Sucevei) și intrau în Parcul Rhedey (actualul Parc Bălcescu), punctul de plecare. Între 25 mai și 3 iunie 1944, au fost ridicați în mod planificat, zilnic câte 2.500-3.000 de evrei. Probabil că destinația adevărată o aflau pe drum.
După o călătorie de 4 zile erau predați germanilor din Kosice, și duși mai departe în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Ajunși aici, doar aproximativ 10% din cei sosiți sunt selecționați – temporar – pentru muncă, restul sunt imediat gazați și arși. Evreii din Oradea au fost nimiciți spre sfârșitul perioadei de funcționare a Auschwitz-ului.
După război s-au întors în Oradea aproximativ 2.000 de supraviețuitori ai lagărelor și ai detașamentelor de muncă, trimise încă în anii anteriori în Ucraina. În prezent, comunitatea evreiască orădeană este foarte mică.
În anul 2015 este dezvelit Memorialul Eva Heyman, 1931 Oradea – 1944 Auschwitz, în amintirea copiilor evrei deportați din Oradea la Auschwitz în Parcul Nicolae Bălcescu.
Comemorarea Zilei Holocaustului reprezintă modul prin care noi ne putem exprima a compasiunea și respectului, dar mai ales responsabilitatea civică prin care astfel de orori cu caracter antisemit, rasial, discriminatoriu să nu mai aibă loc.
Casa Darvas – La Roche a găzduit, joi, 9 septembrie 2021, în cadrul întâlnirilor din Proiectul „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau”, un moment cu deosebită importanță națională privind patrimoniul cultural, semnarea Protocolului de colaborare între Institutul Național de Protecție a Monumentelor Culturale din Serbia, reprezentat prin Dubravka Dukanovic – în calitate de manager și Institutul Național al Patrimoniului, reprezentat prin Ștefan Balici – manager și Irina Iamandescu – director adjunct al Direcţiei Monumente Istorice.
Protocolul cuprinde direcții de colaborare importante care vor guverna relațiile dintre cele două părți, definind astfel drepturile, obligațiile și procedura de lucru privind protecția și gestionarea patrimoniul cultural, precum și dezvoltarea cercetării în domeniu.
Activitățile principale vor avea ca scop:
– participarea la munca de cercetare comună din cele două instituții culturale;
– susținerea schimbului de experiențe privind protecția patrimoniului din domeniul masoneriei, a înregistrării în baza de date a documentelor și digitalizării în vederea furnizării informațiilor către public și specialiști;
– comunicarea informațiilor legate de organizarea întâlnirilor cu experții pe tema protecției monumentelor culturale (conferințe, seminarii, workshop-uri etc.) pentru a facilita participarea și schimbul de articole de specialitate privind rezultatele experților;
– armonizarea planurilor de vizită ale experților în anumite locații pentru cercetare;
– cooperare pentru pregătirea și desfășurarea activității experților;
– informarea reciprocă în ceea ce privește posibilele deplasări în scop de cercetare privind patrimoniul cultural;
– colaborarea în procesul privind propunerea și nominalizarea patrimoniului cultural pe lista patrimoniului mondial UNESCO;
– cooperarea în domeniului patrimoniului cultural de conservare și prezentare în special în domeniul patrimoniului Art Nouveau, respectând strategia EU pentru Regiunea Dunării;
– realizarea schimburilor de informații și evidențierea exemplelor de bune practici în ceea ce privește implicarea societății civile în conservarea, restaurarea și promovarea patrimoniului cultural prin valorificarea acestuia;
– dezvoltarea și participarea în comun la activitățile europene și internaționale, urmărind consolidarea științifică administrativă și profesională a celor două părti pentru promovarea valorilor europene asociate patrimoniului, în mod special având contribuția societății.
În cadrul întâlnirii privind semnarea protocolului de colaborare a fost prezent și viceprimarul Oradiei, Arina Moș, care a salutat inițiativa și în mod special faptul că locația aleasă de cele două instituții de cultură a fost Casa Darvas – La Roche.
„Cu acest prilej s-au discutat noi domenii de colaborare, având în vedere că Oradea deține un bogat patrimoniul cultural în stilul Art Nouveau. Intenția municipalității împreună cu Oradea Heritage – Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor este să dezvolte activități de cercetare privind punerea în valoarea a palatelor și zonelor centrale recent reabilitate. Implicarea societății civile în acțiuni de conservare și promovare este un obiectiv principal care necesită o strategie bine definită având ca parteneri instituții naționale și internaționale”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
Prin semnarea acestui document la nivel internaţional în Casa Darvas – La Roche și discutarea unor aspecte legate de patrimoniul cultural în salonul doamnelor și salonul de recepție, se pun în practică valorificarea spaţiilor interioare într-un mod inedit și adaptat temei. Acest concept nou cuprins în strategia de management a unui obiectiv turistic de înaltă clasă arhitecturală și stilistică, dezvoltat de Oradea Heritage, este menit a atrage atât parteneri culturali cât și investitori care, alături de dezvoltarea și promovarea mediului de afaceri, să pună în valoare sau să prezinte și patrimoniul orașului.
„Considerăm că ‘a scoate’ spațiile aflate în monumentele istorice din sfera dedicată vizitării în scop turistic este un bun prilej de a demonstra că efortul procesului de restaurare a fost pentru a beneficia societatea civilă în întregul ei, atât din domeniul profesional, cât și cel al afacerilor. A dezvolta stima de sine raportată la patrimoniul cultural sau istoric al unui oraș demonstrează o viziune modernă și deschisă spre societatea civilă”, a transmis directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, Angela Lupșea.
Articol publicat original pe adresa: http://www.oradea.ro/stiri-oradea/casa-darvas-la-roche-gazda-semnarii-unui-protocol-intre-institutul-na-539-ional-de-protec-539-ie-a-monumentelor-culturale-din-serbia-si-institutul-na-539-ional-al-patrimoniului
Îi mulțumim în mod deosebit actorului Eugen Țugulea că a ales Casa Darvas-La Roche pentru șezătoarea literară „Idile și Balade” (de pe Sălăuța lui George Coșbuc), organizată cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la nașterea poetului. Recitalul de poezie a avut loc miercuri, 8 septembrie, în spațiul Clubului Artelor Creative din Casa Darvas-La Roche. Activitățile organizate sub egida Clubului vor fi diverse întâlniri, seri literare, spectacole de tipul theatre café, ateliere de creație și artă decorativă, etc, toate în limita locurilor stabilite pentru fiecare eveniment.
Casa Darvas-La Roche și-a deschis porțile pentru vizitare din 20 august 2020, după un amplu proiect de restaurare menit să îi redea frumusețea și gloria de altădată. Vila, construită în stilul Secession vienez, a fost transformată cu grijă într-o bijuterie arhitecturală impresionantă care acum găzduiește expoziții dedicate interioarelor orădene „La Belle Epoque”, proiecții de tip video mapping, dar și spații pentru ateliere de manufactură ale artiștilor locali, săli de conferință și spații pentru evenimente. Grădina casei reprezintă o oază de calm în inima orașului și un spațiu intim, potrivit pentru evenimente culturale sau private.
În cele 12 luni Casa Darvas – La Roche s-a bucurat de un număr de 18.015 vizitori: 15.623 de turiști pe bază de bilet, 717 de participanți în programul de gratuitate pentru cazări la hotelurile din Oradea și 1675 de vizitatori în Noaptea muzeelor. Obiectivul turistic a găzduit evenimente atât pentru instituţii publice cât şi pentru entităţi private, a devenit un spaţiu select pentru oficierea căsătoriilor, dar publicul se bucură şi participă la activităţile ce se desfăşoară în grădină şi terasă sau în spaţiile interioare. Amintim câteva: „Joia la Darvas”, „Matinal La Roche”, Programul Voluntar în timp, expoziții și activități de Ziua Mondială Art Nouveau din 10 iunie. Spaţiul de la parter oferă turiștilor posibilitatea de a rămâne cu o amintire deosebită după vizitarea Casei, deoarece magazinul de suvenir oferă o gamă selectă de obiecte atât de decor cât şi podoabe din sticlă de Murano.
Vila Darvas–La Roche a fost construită în perioada de ascensiune a burgheziei mici și mijlocii (comercianți, industriași, bancheri, înalți funcționari) la Oradea între 1909-1912, care formau o pătură socială dinamică, înstărită și educată. După moartea proprietarului Vilei Darvas, în 1913, imobilul a fost scos la vânzare de mai multe ori, noii proprietari fiind antreprenori, comercianți și avocați, membrii elitei orașului, dar ei au dispărut din istoria vilei, fără să fi rămas informații despre stilul lor de viață. Expoziția dedicată interioarelor orădene „La Belle Époque” reconstituie mediul ambiental burghez din Oradea. Obiectele (mobilierul, obiectele decorative, documente) prezente în cadrul expoziției au fost caracteristice locuințelor burgheze în vilele și palatele construite în stil Art Nouveau. Marcăm 1 an de la deschiderea obiectivului turistic, mulţumind tuturor celor care ne-au păşit pragul, au participat la evenimente şi au lăsat un mesaj impresionant în cartea de impresii.
Vă prezentăm descrierea spaţiilor interioare cele mai apreciate de vizitatori.
Sufrageria
Această sală servea și pentru primirea musafirilor mai aleși, cu ocazia unor recepții, mese festive. Mobilierul a fost realizat din lemn masiv, de esențe tari, de obicei, compus din elemente cu o tonalitate închisă, locul central fiind ocupat de masă. Mobilierul de sufragerie prezentat în cadrul expoziției a fost modelat în stilul Art Nouveau, din material de lemn de esență tare. Ornamentele pe ușile bufetului mare și ale servantei sunt de tip floral, sculptate, discret decorate, cu linii fine de aramă. Încuietorile și balamalele ușilor au fost confecționate, de asemenea, din aramă.
Salonul doamnelor
Salonul sau camera de recepție era și locul vieții sociale, fiind mobilat cu cele mai elegante și scumpe corpuri de mobilier, având un regim special. Interiorul salonului doamnelor are un caracter eclectic. Este prezentă garnitura de salon biedermeier: o canapea cu o masă frumoasă cu picioare sculptate, cu două scaune tapițate, cu un material cu imprimeu floral. Secretariul elegant al stăpânei este un element nelipsit din salon, este o mobilă cu intarsie de stil neo-baroc, cu un scaun de tip fotoliu. Vitrina colțar prezintă obiecte decorative de valoare și câteva piese din suvenirurile de altă dată. În acest ambient se mai găsește o măsuță în stil Art Nouveau, cu oglinzi laterale și cu un ceas în partea centrală.
Salonul domnilor
Este spațiul care i se cuvenea capului familiei, locul autorității patriarhale. Este un amestec al camerei de zi și de lucru. A funcționat și ca birou al capului familiei. Ambientul camerei bărbaților este sobru, fiind utilată cu un mobilier adecvat acestui tip de cameră: un dulap de bibliotecă cu patru uși, cele din mijloc cu sticlă venețiană încadrată în chenar de aramă, completată cu o măsuță tabacheră și o masă de joc de epocă. În jurul unei mese rotunde este așezată o garnitură de mobilier salon, sculptat cu tapițerie verde imprimată.
Dormitorul
Aceasta a fost încăperea care s-a modificat cel mai puțin de-a lungul timpului, funcția și structura ei nu s-a schimbat din secolul al XIX-lea, fiind exprimarea ethosului burghez. Spațiul destinat somnului, conviețuirii soților, ferit de străini și de majoritatea membrilor familiei, a fost locul unde numai slujnica putea să pășească, pentru a face ordine și curățenie. Mobilierul de dormitor este o moștenire de la ultimul proprietar. Este un mobilier de stil neo baroc-rococo, caracterizat prin asimetrie. Un stil plăcut, cu multe ornamente, linii curbe, modele asimetrice şi aurite, patinat în tonuri fine. Bogat decorat cu frunze de acant, scoică, flori, heruvimi.
Camera Copilului (video mapping 270 de grade) și panou interactiv
Camera copilului situată la etajul I al vilei este transformată într-o lume imaginară a visului, în care elementele reale se îmbină cu fantasticul, cu ajutorul tehnologiei de tip video mapping. Acest tip de atracție nu se găsește momentan în nici un alt muzeu de pe teritoriul țării. Animația urmărește etapele unui vis, de la lăsarea nopții până la următorul răsărit. Capitolele poveștii sunt: Răsăritul, Perdeaua de stele, Zborul jucăriilor, Tablouri din trecut, Grădina magică, Pe fundul oceanului, Jocul umbrelor, Întoarcerea la răsărit. Programul durează 10 minute, iar accesul este permis pentru maxim 5 persoane în același timp. Panoul de interactiv este situat în camera de așteptare care atunci când este atins, declanșează o serie de animații video care augmentează zonele respective într-un mod inedit. Prin intermediul lui vizitatorii sunt introduși în povestea casei.
Expoziția Moda în epocă
Este o expoziție temporară, curator – Iulia Gorneanu, ce prezintă moda de epoca „la Belle Epoque”, perioadă de o mare efervescență artistică, în care moda a avut meritul ei: decolteuri largi, multă dantelă, rochii lungi, talie încorsetată, pălării complicate, pieptănături elaborate, accesorii elegante și rafinate.
Galerie fotografii eveniment Joia la Darvas 19 august 2021
Oradea Heritage te invită la o vizită matinală, în Casa Darvas-La Roche, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10.00-12.00.
În prețul biletului de 15 lei, vei putea savura o cafea sau o băutură răcoritoare și vei primi gratuit și un suvenir la alegere (magnet, semn de carte sau insignă).Campania 𝗠𝗮𝘁𝗶𝗻𝗮𝗹 – 𝗟𝗮 𝗥𝗼𝗰𝗵𝗲 se desfășoară pe perioada lunilor iulie, august și septembrie.Nu pierde ocazia să admiri panorama de pe malul Crișului Repede și să te bucuri de răcoarea dimineții în grădina sau terasa Casei Darvas-La Roche!
Campania face parte din proiectul ce cuprinde pentru sfârșitul de săptămână, două acțiuni – 𝗝𝗼𝗶𝗮 𝗹𝗮 𝗗𝗮𝗿𝘃𝗮𝘀 și 𝗠𝗮𝘁𝗶𝗻𝗮𝗹 – 𝗟𝗮 𝗥𝗼𝗰𝗵𝗲, menit să dezvolte idei urbane și comunități de specialiști în grădina sau terasa Casei Darvas-La Roche, un monument istoric emblematic pentru Oradea.Partener: Gorgona Design
Unde ne găsești
Iosif Vulcan 11
Oradea, BH, România
+40 0771 553 065
contact@oradeaheritage.ro
Linkuri utile
Program
Luni – Vineri: 8 am to 4 pm
Sâmbătă – Duminică: închis