Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, expune în cadrul expoziției permanente din Templul Francmasoneriei, obiecte și documente din Patrimoniul Arhivelor Naționale ale României.
Evenimentul va avea loc JOI, 25 noiembrie ora 16.00 la Templul Francmasoneriei, pe Calea Armatei Române nr. 4, în prezența domnului director de la Arhivele Naționale ale României, Dr. Cristian Anița și a doamnei Viceprimar Arina Moș.
Expoziția prezintă în original și premieră națională, cele două steaguri ale Marii Loji Naționale din România din 1923, precum și documente de corespondență din perioada 1876 – 1900 ale Lojii Regelui Sfântul Ladislau, care nu au mai fost prezentate publicului și cercetate până în prezent. Documentele fac parte din patrimoniul Arhivelor Naționale Bihor, acestea fiind supuse unui amplu proces de restaurare pentru a putea fi expuse.
Expoziția este organizată ca urmare a semnării Acordului de parteneriat și a Protocolului de colaborare încheiate cu Arhivele Naționale ale României, prin care au fost stabilite acțiuni de colaborare instituțională privind cercetarea știinţifică, cultural-educativă de informare publică și organizarea de evenimente comune, în anul 2021.
Acordul de parteneriat a presupus identificarea și restaurarea documentelor din arhivă referitoare la Francmasoneria din România și Oradea, pentru a putea fi prezentate publicului în cadrul expoziției de specialitate.
Având în vedere buna colaborare între cele două instituții, au fost stabilite teme noi de cercetare legate de contribuția personalităților orădene pe plan local și naţional, dar și evoluția Lojii Regelui Sfântul Ladislau, astfel vor fi semnate Acte Adiționale de prelungire a termenelor celor două documente până în anul 2023.
Expoziția va fi deschisă publicului până în 30 septembrie 2022.
Prețul biletului de intrare este de 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru copii și grupuri mai mari de 10 persoane.
Programul de vizitare este de marți până duminică între orele 10-18.