FERONERIA CA ARTA
Ornamente si decoratiuni
Meșteșugul artistic al fierului
Perioada Fin de Siècle a fost un timp când feroneria arhitecturală, exprimată în cea mai mare parte prin structuri de fier forjat, a devenit îndeajuns de ieftină ca material de construcţie şi ornament, şi a fost adoptată astfel la scară mare în întreaga lume a epocii victoriene târzii. Tonul a fost dat de faimosul Turn Eiffel construit pentru Expoziţia Universală din Paris în 1889, care a reprezentat un apogeu al structurilor de feronerie.
Meșteșugul artistic al fierului a redat libertatea de creaţie a omului degradat în procesul de producţie la nivelul de simplu instrument, mecanism monoton, executor al muncii parţiale. Bucuria muncii de manufactură câştigă satisfacţie în activitatea de creaţie.
Feroneria este arta și prelucrarea fierului cu forja, matrița și ciocanul. Prin fier forjat înţelegem o lucrare care a fost realizată cel mai frecvent la cald, cu ciocanul pe nicovală, prin deformarea materialului. Operaţiile cum sunt curbarea, modelarea, îndoirea etc. ţin de domeniul fierului forjat. Ornamentele de fier forjat de acest gen au constituit o simbioză reusită între forța metalului și fragilitatea lumii vegetale. De aceea, mari artiști ai epocii au creat adevărate capodopere din fier forjat utilizând aceste motive dantelate, transpuse în balustrade, balcoane, ancadramente, porți, ferestre etc.
Perioada de maximă înflorire este începutul secolului al XX-lea, a Art Nouveau-ul. Este perioada în care fierul capătă forme organice, când se transformă în elemente vegetale, creatorii de gen fiind liberi să inventeze şi să reinventeze forme inspirate din natură. Este perioada în care acest material este utilizat la întreaga sa valoare, neexistând un altul care să poată fi lucrat în acelaşi mod.
Multe dintre clădirile construite în stilul Art Noveau au fost împodobite cu minunate elemente lucrate în fier forjat, ce constituie acum un parametru definitoriu al peisajului construit istoric orădean. Modelarea metalului, evoluția lui artistică se înregistrează optim vocabularului orădean accentuând ambiția arhitecturală. Lăcătușii decoratori au creat frumusețea prin modelarea fierului, dând artei lor definiția de feronerie arhitecturală.
Liniile și motivele decorative de pe suprafețe cu expresii ale bidimensiunii, creează prin ritm odulatoriu vibrant sau sincopat -forme tipologice – ușoare, alungite, subțiri şi elegante. Ele marchează o accentuare a tendințelor plastice cu forme lineare, curbe, florale, rectangulare dar și cele neobaroc sau neorococo, realizându-se o creție liberă și plastică. Formele de manifestare ale stilului 1900 în domeniul feroneriei decorative – funcțională le percepem într-o gamă foarte largă de tipuri, pornind de la delicatele cârlige amplasate la distanțe egale de-a lungul streșinelor până la, uși de acces în apartamente, blustrade de balcoane cursive sau de mână curentă, jardiniere de terasă sau ferestre, garduri și copertine realizate din fier prin forjare, turnare sau batere cu valoare funcțional – decorativă inundă interiorul și exteriorul monumentalelor construcții.
Feroneria decorativă funcțională îmbracă forme variate:
Iconografic, feroneria funcțională-decorativă este reprezentată printr-o gamă foarte variată de simboluri în ciclul ornamentelor sale.
Motivele decorative realizate cu tehnica decorării în relief și decupaje curg , se ondulează ritmic într-un joc linear: trandafirii, floarea soarelui, crinul, laleaua, irisul, trestiile înalte și mlădioase, papura, plantele agățătoare, algele și ierburile marine, medalioanele, cupele, cochiliile, scutul, măștile umane cu caracter exotic, dragonii și păsările fantastice, inelele mari din care cad panglici, coroanele de ghirlande, fibrele vegetale sunt redate cu mai mare acurateţe, surprinse în dezvoltare, pe faţade apar buchete cu tije arcuite, pe cale de a îmboboci şi înflori, întruchiparea viitorului. Linia simetrică ondulatorie caracteristică stilului este ritmică, iar curba primește aspecte diferite: lovitura de bici (la coup de fuet ) cu forme rupte, contorsionate și dinamice, care realizează în construcția de fier valori spațiale, transparente, mișcătoare, fluide, cu armături ornamentale comparabile cu aripa de libelulă sau fluture. Balustrada metalică, cu o țesătură dinamică se încolăcește, se împletește , pleznește, se cațără, zboară liber desfășurată ca o panglică filigranată. Linia se înclină mai puțin abrupt, curba este foarte lină, fire de plante, funze, flori urmăresc o mișcare unduitoare. Linia constructivă a feroneriei este mai lungă și mai accentuată, iar închizând conturul devine mai controlată.
Odată cu modernismul, şi balustrada devine mai geometrică. Deşi se renunţă la formele sinuoase şi la ornamentele vegetale, se păstrează acelaşi rafinament specific fierului forjat. Ceea ce face special acest detaliu nu mai stă în spectaculozitatea formelor, ci în delicateţea şi rigurozitatea compoziţiei geometrice. Elementele geometrice, pătratul, dreptunghiul, trapezul, cercul au un scop în sine, semnificația simbolică fiind redusă. Planta nu crește –floarea ia locul mugurelui, jocul de linii s-a pietrificat.
Maiștrii lăcătuși nu s-au limitat la imitaţii ale formelor vechi de feronerie, ei au exploatat linia atât de elegantă grațioasă, dinamică, respirând contra-mișcare, strădiundu-se să dea artei lor o definiție contemporană și personală.
Sunt prea puțin cunoscute numele maiştrilor „fierului forjat artistic” în perioada secessionu-lui orădean, cu toate că operele lor realizate cu măiestrie s-au dovedit durabile și astăzi şi stârnesc admirația noastră.
Majoritatea lor au fost simpli meseriași, maiștri lăcătuși, numele lor se mai regăsec pe nomenclatorul meseriașilor din oraș. Totuși unii dintre ei rămân în anonimat, dar avem cazuri când numele maistrului s-a păstrat pe contractele întocmite, sau pe niște plăcuțe cu numele lor montate pe lucrările realizate, ori dezvăluite de presa vremi: