HOTEL TRANSILVANIA
Pannónia
Eleganță și rafinament
Eleganță, rafinament și arhitectură seccesion
Inaugurate în 1904 sub denumirea de “Pannonia”, hotelul şi cafeneaua se vor bucura de o afluenţă de public memorabilă. Era şi firesc, pentru că eleganţa calmă, monumentală, a clădirii îşi impunea prezenţa stilistică şi datorită amplasamentului favorabil, bucurîndu-de se o amplă percepţie vizuală. Piata Teatrului se transforma, an de an, într-un decor al unui spectacol urbanistic de mare clasă.
Impozanta clădire a hotelului şi restaurantului “Transilvania” a fost ridicată într-un interval de timp scurt, între 1903 – 1904, de constructorul Guttman Jozsef. Prin amploarea ei, această prezenţă arhitecturală începea să contureze importanţa urbanistică pe care Piaţa Teatrului o va primi pe parcursul următorilor ani.
Din punct de vedere stilistic, clădirea aparţine stilului eclectic, cu dominantă neo-clasică. Doar gracilitatea detaliilor şi rafinamentul proporţiilor ne spun că suntem la început de nou secol, marcat de leganţa artei 1900. Volumul arhitectonic este simplu, monumental, iar faţada are o limpezime vizuală unică in context, epurată de încărcătura statuarei şi a stucaturii neo-clasice sau neo-rococo. Alături de Palatul Adorjan de pe strada Patriotilor nr. 6, ridicat in 1903, cu care se înrudeşte că şi concepţie de ansamblu şi ritmică a faţadei, hotelul desfăşoară prima faţadă – cortină clar concepută în Oradea, cu toate decoraţiile în aplat, ţinute la unison de orizontalele calme şi ferme care marchează cele patru nivele ale clădirii. Cel care însufleţeşte planeitatea suprafeţei parietale este ritmul deschiderilor. Primul nivel, cel mai masiv, este “înnobilat” cu bosaje aplatizate. Acestea pun în valoare succesiunea simplă, monumentală a “arcurilor de triumf” ce se deschid generos spre spaţiul restaurantului ultraelegant de la parter. Acest nivel primitor, umbrit în epocă de ampla copertină a terasei restaurantului, este delimitat de nivelele superioare printr-o friză de factură gracilă, cu un relief discret, ce închipuie scene campestre, cu naiade, păstoriţe, înlănţuite cu graţie într-un decor vegetal- Friza este ritmată unduios, în ritmurile şi formele gracile florale şi vegetale specifice spiritului Artei 1900. Acestă concepţie atentă la noile tendinţe arhitecturale este prezentă mai ales la decorul ancadramentelor.
Cornişa este decorată cu cartuşe cu bogat decor floral, în maniera rococo, cartuşe ritmate de modilioane puternic articulate. Ultimul nivel primeşte o importanţă plastică personalizată. Ferestrele, desi mai mici, pentru a sublinia ideea de elansare, devin geminate. Ele au aceeaşi forma regulată de arc roman, cu arhivolta semicirculară, dar ancadramentele sunt tratate in spiritul subtil decorativ al Artei 1900. Ele sunt puternic aplatizate, cu muchii si chenare rotunjite pe treasee uşor sinuoase, cu puncte de fixare ce trimit la alfabetul decorative al aceleiaşi organice Arte 1900. Acest nivel este poate cel mai eclectic ca şi viziune plastică, pentru că sunt prezente şi benzi de denticuli şi bosaje de tip casetă aplatizată, dar ansamblul este tratat cu o discreţia unui bun gust ireproşabil.
Faţada laterală, secundară, pare ca a dat timpul stilurilor înapoi. Ea reflectă spiritul “imperial” de la Viena prin bogaţia şi plasticitatea pronunţată a motivelor decorative. Există aici inflexiunile unei arte târzii, ce are frumusețea melancolică a amurgului unei mari epoci. Chipuri feminine cu expresie nobilă, lujere de flori de floarea soarelui, trofee, arhivolte frânte în decroş puternic, ghirlande bogate, amplu arcuite, toate acestea vorbesc de regretul despărţirii de o epocă glorioasă, a cărei strălucire aristocratică mai dăinuia tocmai în oraşele de graniţă ale imperiului austro-ungar.
Restaurantul, deşi spectaculos decorat cu motive vegetale specifice Artei 1900, păstrează aceeaşi măsură şi eleganţă stilistică ca şi faţada pincipală. Sunt prezente şi aici trasee rotunjite, forme aplatizate şi chenare decorative lucrate în spiritul Artei 1900, dar spaţiul amplu, sintetic, calm şi riguros ritmat de stâlpii de susţinere şi amplificat de oglinzi monumentale, respiră o eleganţă unică la scara oraşului, consonantă cu spiritul modernităţii.
”Pe cele două etaje sunt 60 de camere de oaspeţi, amenajate cu confort modern şi eleganţă, completate cu 4 băi. În afară de acestea va exista pe primul etaj şi o sală de banchet de 14 m lungime şi 6 m lăţime, pentru 60 de persoane. (…) Toate încăperile, cele de la parter, cum şi cele de la etaj, vor fi dotate cu încălzire centrală şi curent electric, echipate cu toate accesoriile necesare confortului” – numărul din septembrie 1903 al ziarului local Nagyváradi Napló.
Primul oaspete de renume a fost, o lună mai târziu, emirul Suleymann ibn Inger Abdullaj din Somalia, care se instalează în camera 12. Care se va stabili în cele din urmă la Câmpia de Pomezău, participând activ în viața publică a Bihorului.
Una dintre cele mai vechi săli de cinema a fost amenajată la subsolul clădirii de către Székely Jenö, 1907.
La acea vreme hotelul, restaurantul și cafeneau, erau unele dintre cele mai cautate locații din oraș. Aici se întâlnea lumea mondenă, citea ziarul, servea o cafea pe terasa acoperită cu marchiză și urmărea forfota orașului.
Hotelul Transilvania se poate admira în Piața Ferdinand, este un momunemt istoric nevizitabil. Clădirea adăpostește spații de birouri, iar restaurantul de la parter a intrat în circuitul sălilor de evenimente publice private.