PALATUL VULTURUL NEGRU
Emblema orasului Oradea
Cel mai reprezentativ monument în stil secession din Transilvania!
Complex multifuncțional.
Palatul “Vulturul Negru” este cea mai monumentală realizare arhitectonică din Oradea şi din Transilvania în stilul constructiv secession.
Povestea Palatului „Vulturul Negru” se leagă de noua viziune de dezvoltare urbanistică a orașului, având în vedere reorganizarea Pieței Mici (Piața St. Ladislau), azi Piața Unirii. Pe amplasamentul clădirii actuale, situată în colțul de est al pieței principale, la intersecția străzii Independenței și Piața Unirii (atunci str. Kossuth și Piața Mică), exista, la 1714, un local cu parter, hanul „Vulturul” sau „Berăria orașului”.
Hanul vechi găzduia majoritatea evenimentelor publice importante din oraș: baluri, întruniri, spectacolele trupelor de teatru sau evenimente politice. La început a fost o clădire mică cu trei încăperi în care a funcționat și Primăria Orașului până la 1861. În anul 1807 a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important din oraș.
În anul 1903 primăria a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, în urma studiului întocmit de József Kőszeghy, inginerul șef al orașului. Proiectele pentru concurs trebuiau depuse până la data de 30 septembrie 1905. Au fost depuse 13 proiecte din care trei au fost premiate: premiul I. de 1600 de coroane a fost câştigat de proiectul cu nume de cod „Şampanie”, al arhitecților Dezső Jakab și Marcell Komor.
Marcell Komor (1868-1944) şi Dezső Jakab (1864-1932) au fost doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului secessionist maghiar inițiat de Ödön Lechner. Cei doi arhitecți au deschis un birou de arhitectură la Oradea în anul 1897 care a funcţionat până în anul 1918. Au avut numeroase proiecte, comenzi, câştigând mai multe concursuri.
Ei au întocmit mai multe variante de proiecte asemănătoare pentru complexul Vulturul Negru, care au aceeaşi concepţie privind funcţionalitatea, planimetria, dar la care apar unele modificări legate de organizarea spaţiilor, de concepere a faţadelor şi decorarea spaţiilor interioare: prima variantă, în anul 1905, a doua în anul 1906, a treia în anul 1907, ultima variantă în anul 1908. În funcţie de proiectele succesive modul de ornare a faţadelor a cunoscut mai multe variante. Conform proiectului din anul 1907 clădirea este tratată într-o manieră barocă fiind inundată de elemente florale. Proiectul publicat în anul 1908 ne prezintă faţadele aproape identice cu cele realizate dar cu ornamentaţie mai bogată, cu elemente decorative florale, curbilinii, vulturi şi siluete umane. La clădirea realizată ornamentica este mai reţinută. Este utilizată o largă gamă ornamentală de la vârful acoperişului până la parter.
După organizarea concursului primăria a considerat că nu rentează să construiască “Vulturul Negru”, deoarece costurile de construcţie erau prea mari, depăşind suma stabilită la 600.000 de coroane şi a decis să vândă terenul şi clădirile existente.
Cei care au cumpărat în anul 1906 Hotelul “Vulturul” şi Hanul “Arborele Verde” au fost dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján, doi avocați, anteprenori, gazetari de seamă.
Emil Adorján (1873, Oradea-1944, Matthausen, Austria) a fost un avocat, antreprenor de succes, scriitor, jurnalist, promotor al stenografiei, prieten apropiat al poetului Ady Endre, personalitate de seamă a Oradiei. A publicat în ziarele locale sub numele Leander (Leandru).
Ede Kenéz-Kurländer (1870 Oradea-1952, Budapesta), avocat, bancher, publicist, editorul cotidianului Sâmbăta de la Budapesta. El se va muta la Budapesta în perioada Primului Război Mondial.
Aceştia au preluat proiectul câștigător, care a fost expus în vitrina unui magazin din Piața Bémer (azi Piața Regele Ferdinand I) pentru curioși, au înaintat primăriei cererea pentru autorizaţia de construcţie, aprobată în 8 august 1906, cu angajamentul că vor respecta întocmai proiectul arhitecților Jakab și Komor.
În 19 noiembrie 1906 a început demolarea vechii clădiri, iar lucrările la fundaţie au început în martie 1907. Tot în anul 1907 a fost înfiinţată „Societatea pe acţiuni Vulturul Negru şi Arborele Verde” („Fekete Sas és Zöldfa szálloda és Vigadó Részvénytársaság”) înregistrată la Camera de Comerţ din Oradea în anul 1907. Administratori şi acţionari principali erau dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján, care au depus un capital de 50 000 de coroane, repartizate pe 50 de acţiuni.
În luna martie s-a hotărât ca constructorul Ferenc Sztarill (1859-1943), să fie antreperenorul clădirii, care la 6 aprilie 1907 a început ridicarea Complexului Vulturul Negru.
La scurt timp, aveau să apară și problemele. Când au aflat ce amploare are construcția din Oradea, furnizorii de cărămidă au dublat prețurile. Emil Adorján s-a dovedit un antrepenor priceput, a înființat fabrica de cărămidă “Vesta”, care a furnizat cele 4 milioane de cărămizi din care s-a construit palatul.
Aceeași soluție a fost adoptată și atunci când băncile au urcat dobânzile extrem de mult și accesarea creditelor a devenit foarte greoaie: Ede Kurländer şi Emil Adorján și-au deschis propria lor bancă, Banca Maghiară, în perioada interbelică cunoscută ca Banca Industrială.
În noiembrie 1907 construcţia era deja acoperită, fiind terminată în decembrie 1908, recepţia fiind la 16 noiembrie 1908, iar deschiderea festivă a vut loc în anul 1909.
Planul imobilului este ordonat în funcţie de pasajul interior care are două galerii ce se intersectează în unghi drept, sub o mare cupolă de sticlă şi o a treia galerie cu parter, având ieşirea spre str. Vasile Alecsandri (realizată de Ferenc Sztarill în octombrie 1908).
Clădirea este pe colț, cu parter înalt și patru etaje, formată din doua corpuri între care se găsește un pasaj vitrat cu acces spre str. Independentei, Piața Unirii și str. Vasile Alecsandri.
Fațada principală dinspre Piața Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce relevă cel mai bine stilul secession. Fațada corpului din str. Independentei este mai ordonată și sobră. Motivul central îl reprezintă un corp împărțit în două registre, care se termină în atic trilobat, având un vitraliu în timpan.
Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului, a fost executat în anul 1909, în atelierul oradean Neumann K. S-a acordat o mare atenţie tuturor detaliilor şi simbolurilor utilizate. Stilul floral curbiliniu, specific secessiunii berlineze, face, totuşi, concesii viziunii eclectice, cu nostalgii neo-barochizante, foarte apreciate în epocă. Ornamentele sunt dispuse pe toate elementele interioare (plafoane, bolţi, ferestre, uşi, lambriuri, balustrade, pereţi, coloane, vitralii).
Elementul care a rămas până astăzi unul dintre cele mai spectaculoase este pasajul, în prezent o adevărată încântare, datorită luminii care străbate vitraliul, creând o atmosferă de poveste. Pasajul a fost construit după celebra galerie Vittorio Emanuele din Milano.
În noiembrie 1908, hotelul a fost finalizat, având două fațade, două săli de spectacole, cofetărie, cafenea şi 75 de camere.
La parterul clădirii, spre piaţă, în interiorul pasajului se găseau 35 de magazine. În partea hotelului, la parter, spre Piaţa Unirii şi pe colţul alăturat intrării în pasaj funcţiona cafeneaua “Coroana”. În corpul cu turn, din partea dreaptă a intrării în pasaj dinspre Piaţa Unirii, la etajul I. se găsea Banca Maghiară (Magyar Bank R.T, denumită în perioada interbelică Banca Industrială), înfiinţată în anul 1906 ca societate pe acţiuni, director fiind Emil Adorján. În acelaşi corp de clădire, la etajul III. existau apartamente.
Aripa de pe str. Independenţei adăposteşte fostul restaurant, la parter şi ansamblul sălilor de spectacole şi reuniuni (Vigadó). Acesta cuprindea un hol mare la parter, scara principală spre etaj. La etaj se aflau foaierul, sala mare (Nagy Vigadó), sala mică (Kis Vigadó) și fosta cofetărie. Sala mare de reuniuni (Nagy Vigadó) s-a deschis în 7 mai 1909 şi a găzduit numeroase spectacole şi concerte, această sală ulterior a fost transformată în sală de cinematograf (Cinematograful “Libertatea” apoi “Oradea”) .
În anul 1911, în sala mică de la etaj directorul Cabaretului “Bonbonniere”, Jenő Pongrácz a deschis Cinematograful „Vigadó”. Cinematograful va fi baza viitoarei afaceri a lui Emil Adorján înființând Firma de închiriere de filme “Dorian”. Din anul 1920 a devenit proprietarul unei afaceri prospere din România interbelică „Casa de Închiriat Filme Dorian”, cu un capital de 1.200.000 lei şi drepturile de difuzare naţională a producţiilor “Paramount”. În Oradea, “Casa de închiriat Filme Dorian” deţinea cinematografele „Film-palace” (denumit până atunci Cinematograful „Pasage”) care a fost renovat în anul 1927 şi „Film Terrasse”, ale cărui baze au fost puse în anul 1928 cu denumirea (Terasa „Teatru Dorian).
La intrare dinspre str. Vasile Alecsandri funcționa Cinematograful “Urania” (care s-a redeschis în 5 august 1909). Tot în această zonă la etaj se afla atelierul de fotografie al lui János Dajkovits. Încă din anul 1908 doi pictori cunoscuți și apreciați, Ernő Tibor și Ödön Mikes deschid o școală de pictură într-o locație sub pasaj. În zona centrală se afla cofetăria lui Imre Novomeszky, cofetar și fabricant de ciocolată renumit.
În cadrul complexului multifuncţional a fost inclus şi fostul han “Arborele Verde”, situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 8-10, care a fost conectat la “Vulturul Negru” prin galeria scundă a pasajului. Fostul local a fost transformat în mai multe rânduri, în sala mare a funcționat între anii 1908-1919 Cabaretul “Bonbonniere”, actualmente Teatrul “Arcadia”.
Spaţiile interioare cel mai bogat decorate sunt sălile de interes public, cele din corpul de pe Str. Independenţei: hotelul, restaurantul, ansamblul sălilor de spectacole şi reuniuni (Vigadó). Cafeneaua nu mai păstrează în prezent nimic din aspectul iniţial. Ornamentele sunt dispuse pe toate elementele interioare (plafoane, bolţi, ferestre, uşi, lambriuri, balustrade, pereţi, coloane, sticlă sablată sau vitralii). Motivele ornamentele utilizate sunt cele florale, preluate din arta poulară, dar şi zoomorfe – vulturi.
De-a lungul timpului, spațiile au fost recompartimentate. Chiriașii, care au trecut pe-aici de-a lungul vremii, și-au pus amprenta asupra acestui loc.
În anul 2011, zona destinată hotelului “Vulturul Negru” a intrat în restaurare, un spațiu care cuprinde, însă, doar o treime din întreg complexul. Lucrările au fost extrem de minuțioase. O atenție deosebită a fost acordată decorațiunilor de pe fațadă. Mai mult de jumătate dintre piesele de ceramică originale au fost găsite. În curând Sălile de Spectacole vor intra și ele într-un proces amplu de reabilitare.
Surse:
PAȘCA, Mircea, Arhitecți budapestani în Oradea anilor 1900, Marcell Komor, Dezső Jakab, Zoltán Bálint, Lajos Jámbor, Valér Mende, Vince Zoltán, Oradea, Editura Primus, 2011;
Istoria oraşului Oradea, coordonatori Liviu Borcea şi Gheorghe Gorun, Ediţia a II-a, Oradea, Editura Arca, 2007;
VÁRALLYAY Réka, Komor Marcell és Jakab Dezső, Budapest, Holnap Kiadó, 2006;
PÉTER I. Zoltán, Mesélő képeslapok, Nagyvárad 1885-1915, Budapest, Norán kiadó, 2002;
Bihor – Biharmegye, Oradea – Nagyvárad kultúrtörténete és öregdiákjainak emlékönyve, szerk. Fehér Dezső, Oradea, Sonnenfeld A. Rt., 1933-1937
Bihar vármegye és Nagyvárad (Judeţul Bihor şi Oradea), szerkesztete: Borovszky Samu, Budapest, Apollo Irodalmi Társaság, 1901;
K. Nagy Sándor, Útirajzok. Vol. II., Nagyvárad, Hügel Ottó Könyvnyomdájában, 1885.
Pasajul palatului este deschis pentru vizitare. Situat pe trei străzi el este punctul de atracție al turiștilor, dar și al localnicilor. Pasajul adăpostește viața de noapte a orașului, fiind centrul distracției. Numeroase cafenele, puburi, fast-food-uri vă stau la dispoziție zi și noapte.
Spațiile interioare nu sunt vizitabile.
Palatul Vulturul Negru
Palatul Moskovits Adolf si Fii
Biserica cu Luna
Biserica Sfantul Ladislau
Primaria Oradea
Sinagoga Neologa Sion