Despre

În cartierul Oradea-Olosig se află o piațetă centrală cu o încărcătură arhitecturală fără echivoc.
Caracterul eclectic de astăzi al pieții este rezultatul construcțiilor edilitare (case de locuit, teatrul, sedii bancare, hoteluri și restaurante) de la începutul secolului al XX-lea. De-a lungul unui secol piața a avut mai multe denumiri: Piața Bémer după episcopul romano-catholic Laszló Bémer, din 1923 Piața Regina Maria, din 1940 din nou Piața Bémer, între anii 1945-1966 purta numele lui Stalin, iar din 1966- 1995 Piața Republicii.

În 1995 pe baza hotărârii Consiliului Local a fost numită Piața Ferdinand chiar dacă în periada interbelică nu piața ci strada Republicii purta numele Regelui Ferdinand.

Cum s-a format piața?

Piațeta are forma unui triunghi, latura de bază este formată în zona teatrului actual, unghiul din mijloc este puțin înclinat. Piața s-a format în urma reconstruirii orașului, a realizărilor edilitare din secolul al XVIII-lea.

În jurul aniilor 1740 episcopul romano-catolic, Nicolae Csáky (1737–1747) în Piața Unirii (Szent László tér) din Orașul Nou, a construit un palat episcopal și un institut teologic, pe locul actualei Primării. Accesul imediat către malul drept al Crișului Repede din zonă nu a fost rezolvat, podul de acces fiind departe în zona cetății. Episcopul a rezolvat problema trecerii către malul drept al râului construind un pod de lemn peste Criș în apropierea palatului Episcopal. Așa s-a format o stradă între centrul Orașului Nou și poarta nordică a orașului Olosig. În perioada aceea Olosigul a fost puțin locuit, casele cu precădere erau amplasate pe malul râului păstrând liniile de proprietate. Traiectoria străzii, care pornise de la podul de lemn, avea cot dublu în zona teatrului (Bazár szoros).

Frontul estic la capătul străzii Republicii (str. Principală, Fő utca), se aseamănă cu linia clădirilor de astăzi din Piața Ferdinand, iar pe partea stânga a piațetei, în zona centrală, se afla o proprietate, numit Casa Gireth cu o grădină extinsă (în zona statuii Reginei Maria), pe partea stângă a fost o străduță îngustă. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, formarea ambientală a orașului a luat avânt, acest demers a fost a sprijinit de activitatea Asociației de Înfrumusețare din 1881, care s-a înființat cu scopul de modernizare a orașului de pe Crișul Repede. Un prim deziderat al lor a fost demolarea bătrânei Case Gireth, apelând la administrația orășenească șă-i cumpere această casă, iar în locul ei să amenajeze o piață publică. Cererea a fost aprobată, dar din cauza lipsei de fonduri a fost amânată operațiunea. Asociația s-a străduit să adune fonduri pentru cumpărarea casei, organizând întruniri caritabile, dar veniturile lor n-au fost suficiente pentru prețul de cumpărare negociat. În presa locală au circulat articole care dezbăteau soarta construcției fără însemnătate istorică. În anul 1887, demersurile asociației au avut succes. Orașul a cumpărat Casa Gireth la un preț de 5000 de forinți urmând s-o demoleze. Din preț au mai lipsit 1500 de foriți, iar această sumă a fost achitată de către un canonic, baronul Pál Bémer, care a mai donat suma de 700 de forinți pentru achiziția unui stâlp de felinar care să fie amplasat în mijlocul pieții. Oferta înaltului prelat a fost prezentată în cadrul unei ședițe de consiliu orășenesc. Cu această ocazie primarul de atunci, Ferenc Sal, a făcut o propunere în vederea denumirii pieții, după numele unchiului defunct al donatorului: László Bémer (1784- 1862), episcop romano-catolic de Oradea din 1842. Episcopul martir, László Bémer a participat în 1849 la ședințele parlamentului revoluționar pașoptist. În 1850 a fost condamnat de tribunalul militar austriac pentru înaltă trădare, bunurile lui au fost confiscate, iar el a fost exilat.

Piața la sfârșitul secolului al XIX-lea

În toamna anului 1888 în mijlocul piațetei a fost montat candelabrul stradal cu mai multe barațe, cumpărat de către Pál Bémer, împrejmuit cu un gard de fier forjat. Partea de mijloc a intersecției au fost pavată cu piatră spartă, iar marginile cu piatră din Criș.

În 1905 piața a fost asfaltată, în jurul candelabrului a fost formată o rotondă pietonală cu un părculeț.

Partea dreaptă

Când a început demolarea Casei Gireth, la capul de pod dinspre piața Unirii, pe partea dreaptă se aflau clădiri vechi boltite cu mici magazine. În urma inundației din 1817, majoritatea acestor clădiri au dispărut, iar după reconstruirea podului o singură casă a supraviețuit: Casa Sdravich, lângă aceasta se afla casa lui Samuel Kiss. Din 1892 schimbarea ambientală a pieții devine vizibilă. Totul va începe cu vânzarea și demolarea acestor două imobile de către noul proprietar, Zsigmond Lévay, care va construi un imobil (Palatul Lévay) în locul acestora, cu o aripă pe malul Crișului în formă de L. Constructorul acestei clădiri a fost arhitectul Hazlián János. Este o construcție în stil clasic, cu soluții de tip eclectism timpuriu.

Casa Lévay, nr 1 și 2, este urmată de Casa Stiedl, cu o fațadă simplă fără ornamente. Proprietarii prăvăliilor de la parterul clădirii au făcut portale decorate, au expus firme cu reclame ca să atragă clienții. Următoarea casă poartă numele Casa Grünwald (nr. 3), este o casă mai arătoasă cu elemente clasiciste. Ultima casă pe acest șir este Palatul Poynár, iar la intersecția cu str. Grigorescu se afla Hotelul și Băile Rimanóczy cu Cafeneaua Royal.

Partea stângă

La sfârșitul secolului al XIX-lea pe partea stângă a pieței, în apropierea podului, la colțul străzii Ady Endre (fosta denumire Szent János utca) se afla Casa Gram.  Vis a vis de casă ( str. Ady Endre nr. 1) era o construcțe nefinalizată cu un magazin dinspre fațadă, din 1878, fiind cunoscută drept Casa Weidlich, o casă cu un acoperis ridicat, în vecinetatea acestuia se afla Casa Roth. Casa găzduia cofetăriei Rusz, mai târziu Netyő, iar în 1910 în locul acestora a fost amenajată o cafenea cunoscută, Cafenea Elit. Cele două case înalte au fost urmate de una fără etaj, Casa Fekete (în 1907 aici se va ridica Casă Centrală de Economii din Oradea (extinsă în 1912), proiect Rimanóczy jun.) Pe partea nordică se extindea o casă galbenă, Casa Knapp, în locul acesteia a fost ridicat Hotelul Pannonia.
Vis a vis de Casa Knapp se afla Casa Ferenc Tóth situată pe un teren intravilan care se extindea pâna la colțul străzii Moscovei (Apáca utca). În casa Tóth, la colțul străzii Gerorge Coșbuc (Posta utca), din 1875 funcționa o berărie cu o grădina de vară, localul a fost cunoscut ca restaurantul “Rozsbokorhoz” (Restaurantul „La tufa de trandafir”).

Clădirea teatrului a influențat formarea ansamblului pieții la începutul secolului al XX-lea. Ridicarea unui lăcaș permanent de teatru la Oradea a fost mulți ani unul dintre dezideratele permanente ale consiliului orășenesc, care în anul 1899 s-a materializat. Multe imobile au fost dărâmate pentru realizarea acestui proiect cultural. Planul arhitectural al Teatrului orășenesc , cum s-a numit atunci, aparține arhitecților vienezi Helmer și Fellner. Clădirea a fost ridicată în 15 luni (iulie 1899-1900 octombrie). La 10 iulie 1899 au început demolările din Piața Ferdinand (Bémer tér), făcând loc noilor construcții. Prima casă demolata a fost Casa Sáfrád, urmată de casele lui Ferenc Tóth, la rând au fost demolate: Casa Karaguly, Casa Hillinger, Casa Weiszlovits și Casa Mayr. Deschiderea festivă a teatrului a avut loc la 15 octombrie 1900. Clădirea teatrului face parte din realizările de vârf ale stilului eclectic din Oradea.