Despre

Din anul 1870 pe același așezământ al sinagogii a funcționat o casă mică de rugăciune a comunității evreiești. Încă din acea perioadă, membrii comunității evreiești ortodoxe de la Oradea au pus bazele instituțiilor proprii de binefacere și de ajutorare. De atunci a existat o asociere numită Chebra Ahabat Reim (Asociația de Întrajutorare a Evreilor Ortodocși), care avea sarcina de a oferi sprijin semenilor suferinzi, aflaţi în spitale sau cu o situație materială precară. Denumirea sinagogii Aachvas Rheim provine de la această asociație.

În anul 1912 acest vechiul lăcaș de cult a fost modificat. La intrarea dinspre curte a fost construit un hol, iar interiorul camerei de rugăciune dinspre stradă a fost remodelat. Pe parcursul anilor construcția s-a deteriorat. Actuala clădire a fost ridicată în anul 1926 de către constructorul Béla Weimann (fiul avocatului dr. Tibor Weimann, jurist în cadrul Comunităţii după încheierea războiului) după proiectul arhitectului István Pintér. Béla Weimann a fost constructorul sinagogilor Wiznitz şi al celei care a fost demolată din Piaţa Independenţei.

(În unele surse apare numele arhitectului orădean Franz Löbl care a elaborat un plan arhitectural pentru acest imobil încă din anul 1910. Ferenc Löbl s-a născut în Oradea, în anul 1882. A făcut studiile liceale la Şcoala Reală din oraş și a studiat la Universitatea Politehnică din Budapesta. În 1904 a obţinut diploma de inginer și mai apoi pleacă la Viena – unde și-a deschis un birou propriu de proiectare. În Oradea a proiectat Palatul Ullmann, 1913).

Arhitectura

Construită pe un plan rectangular, sinagoga este decorată cu patru coloane spiralate așezate în colțuri. Intrarea centrală este destinată bărbaţilor și este încadrată de ferestre ovale. Această sinagogă este unică şi prin faptul că pereţii sunt de tip „vapor”, având formă de valuri. Singurele elemente decorative aplicate în casetele independente sunt hexagramele lui David. Acest element decorativ discret se regăsește pe balustrada balconului, pe tavanul sălii vopsit în alb, pe dulapul Torei, dar și într-o formă artistică pe pardoseala sălii.
Conform ritualului iudaic, femeile intră în sinagogă prin lateral. Sinagoga are 450 de locuri dintre care 300 sunt pentru bărbaţi – în naos, şi 150 sunt pentru femei – în balcoanele laterale şi în partea centrală.

Sinagoga Istoriei Evreilor din Oradea

Expoziția Istoria Evreilor din Oradea a fost deschisă în Sinagoga Aachvas Rheim în semn de recunoștință a contribuției comunității evreiești la istoria orașului.

Parterul clădirii este dedicat istoricului comunității evreiești. Câteva dintre cele mai importante date sunt:

• 1722 s-a înființat prima comunitate evreiască la Oradea;
• 1792 s-a format cartierul evreiesc Subcetate;
• 1870 – scindarea comunității evreiești;
• 1900 – la Belle Époque: înflorirea arhitecturală a orașului;
• 1940 – arbitrajul de la Viena;
• 1944 – ghetoizarea și deportarea evreilor orădeni.

Un loc aparte îl ocupă spațiul dedicat familiei Sonnenfeld din Oradea, care a fost renumită în domeniul tipografiei. Sunt expuse documente ale membrilor familiei Sonnenfeld, fotografii, precum și pietre de litografie.

Reprezentative pentru viața spirituală a comunității evreiești sunt obiectele și cărțile de cult care au fost expuse, precum și tablourile unor rabini renumiți.

Etajul muzeului a fost dedicat  ororilor Holocaustului: consecințele Dictatului de la Viena, adoptarea legilor antisemite, închiderea populației evreiești în ghetou și deportarea în lagărele morții, Auschvitz-Birkenau.

Semnificativă pentru istoria orașului este personalitatea Terezei Mózes, supraviețuitoare a Holocaustului. Vizitatorii pot citi informații cu privire la biografia acesteia și mărturii din timpul trăit în ghetou, Auschwitz și alte lagăre de muncă.
Sunt expuse obiecte care fac referință la crimele împotriva evreilor: regulamentul din ghetou, documente care atestă recvirarea obiectelor, steaua galbenă, documente din detașamentele de muncă forțată etc.
Pentru a ilustra tragedia Holocaustului au fost realizate instalații sugestive: precum cea cu valize, care exprimă deposedarea evreilor de avutul lor, drama deportării.

În memoria Évei Heyman s-au expus diverse ediții ale jurnalului scris de copilă când se afla în ghetoul din Oradea, cunoscut sub titlul „Am trăit atât de puțin”. Povestea Evei este relatată și prin obiecte care o caracterizau, lucruri pe care Eva le iubea: bicicleta roșie, aparatul de fotografiat, o pereche de patine.

O mare încărcătură emoțională este dată de numele celor care au pierit în lagărele naziste inscripționate pe pereți, precum și de grafica care ilustrează evreii închiși în ghetou, dar și pe cei închiși în lagăr. În memoria victimelor, au fost așezate pe scări pietre.

Pe suport electronic au fost instalate documentare privind lagărul de la Auschwitz, precum și o listă a victimelor orădene din lagărele de exterminare. Această expoziție este un mijloc prin care se răspândește memoria Holocaustului. Se impune să cunoaștem acest lucru, să nu uităm, pentru ca astfel de orori să nu se mai săvârșească niciodată, nicăieri.