Posts

Concert coral în cadrul Festivalului Internațional „Vox Domini”

 Facultatea de Arte a Universității din Oradea, Departamentul Muzică, vă invită la un concert coral de muzică sacră, organizat în cadrul Festivalului Internațional „Vox Domini”, aflat la cea de-a VII-a ediție, care va avea loc la Sinagoga Neologă Sion (str. Independenței, nr. 22), duminică, 9 Iulie 2019, de la ora 18:00.

Concertul se înscrie în rândul manifestărilor culturale artistice organizate în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Sacră „Vox Domini”, organizat de Facultatea de Arte a Universității din Oradea, Departamentul Muzică. Festivalul, aflat la ediția cu numărul VII, aduce în fața publicului meloman o serie de concerte de muzică sacră, în care studenți, absolvenți, soliști consacrați, dar și formațiuni corale și instrumentale, redau bogatul repertoriu muzical sacru, din toate perioadele muzicale, dorind să evoce spiritualitatea universală transpusă în muzică și să sensibilizeze publicul iubitor al acestui gen.

Concertul va cuprinde prelucrări de factură sacră din repertoriul coral național (C. Porumbescu, M. Cuteanu, Gh. P. Brănești, Gh. Cucu, F. Hubic, T. Jarda) și din cel internațional (O. Gjeilo, A. Lotti, S. Rahmaninov, G. P. da Palestrina, C. Monteverdi), în interpretarea Corului Facultății de Arte, Departamentul Muzică și a Corului de Cameră „Voces” Oradea, ambele dirijate de lect. univ. dr. Carmen Rus, cadru didactic în cadrul Facultății de Arte din Oradea. Cele două formațiuni corale își propun să creeze un ambient muzical deosebit, prin caracterul deosebit al prelucrărilor alese și prin sensibilitatea interpretării.

Corul Facultății de Arte, Departamentul Muzică, funcționează în cadrul Universității din Oradea, fiind prezent la numeroase manifestări cultural-artistice, atât din universitate, cât și din viața culturală orădeană, cuprinzând studenți ai facultății.

Corul de Cameră „Voces” Oradea, membru al Asociației Naționale Corale din România (ANCR), este un cor mixt, reunind iubitori de muzică de toate vârstele și profesiile, mânați de dorința de a cultiva cântul coral românesc și universal cu grijă permanentă pentru expresivitate, calitatea emisiei vocale, suplețe și rafinament muzical, respectând, desigur, cu strictețe, partiturile. Acesta a reușit să se afirme pe plan local, fiind unul dintre cele mai apreciate coruri din Oradea, ajungând ca numele acestui cor să fie mereu asociat cu profesionalism și finețe muzicală, fiindu-i recunoscută activitatea și meritele de către lumea culturală a urbei orădene.

De asemenea, s-a remarcat pe plan național și internațional, adunând în palmares o serie de premii: Medalia de Argint (Locul II) la Festivalul Coral Internațional de Advent și Crăciun „Petr Eben”, ediția a XXVII-a, Praga, Cehia, 2017; Premiul I la ediția din 2015 și 2016 a Festivalului Național Coral de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu!” de la Orăștie; Premiul al III-lea la Festival Internațional de Muzică Corală „Liviu Borlan” din Baia Mare, 2013; nominalizat ca Promotor al culturii și artei, la Gala Comunității Bihorene, organizată de Fundația Comunitară Oradea, atât în anul 2017, cât și în anul 2018. Cu un repertoriu bogat, cuprinzând prelucări românești și universale de facturi diferite, acoperind aproape toate genurile și perioadele muzicale, Corul de Cameră „Voces” Oradea tinde spre o continuă perfecționare și o activitate cât mai bogată și rodnică în slujba frumosului și a muzicii.

Bienala Națională de Arhitectură, ediția a XIII-a, 2018.

Actuala ediție cuprinde câteva premiere importante: un număr record de proiecte înscrise în concurs, un număr sporit de secțiuni (de la 6 câte aveau edițiile anterioare, la 11) și o extindere teritorială a manifestărilor, din București în alte 6 orașe din țară, unde proiectele de arhitectură au prins viață într-un mod exemplar. Oradea se află pe această listă a orașelor Bienalei și va găzdui secțiunea de Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite orașului, precum și o serie de evenimente de excepție, pe care le puteți afla din comunicatul de presă atașat.
În plus, la Oradea va fi prezent un invitat cu totul special, arh. Werner Desimplaere, autor al grandiosului proiect de restaurare a orașului Bruges, devenit astfel, cel mai vizitat oraș medieval din lume. Această personalitate a arhitecturii internaționale este iremediabil îndrăgostită de Transilvania, deține chiar o casa de vacanță la Viscri și are proiecte finalizate sau în derulare în țara noastră. În cadrul evenimentelor de la Oradea, el va susține o conferință in data de 17.10. 2018, la Sinagoga Neologă Sion.

Programul complet Oradea:

17 octombrie, orele 16.00-18.00, Sinagoga Neologa Sion
Conferința arh. Urb. Werner DESIMPELAERE ”Strategia de reabilitare a centrului istoric Bruge” povestită de arhitectul care a salvat un oraș și l-a transformat în cel mai vizitat centru medieval european;
Prezentarea nominalizaților – arh. Doina Bubulete, președintele juriului secțiunii ”Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților”;
Gala de Premiere a secțiunii ”Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților”.

17 octombrie, orele 19.00-21.00, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural
Prezentarea nominalizaților – arh. Andrei Luncan, președintele juriului secțiunii ”Spațiul Public Incluziv”;
Gala de Premiere a secțiunii ”Spațiul Public Incluziv”.

18 octombrie, ora 9.00-13.00
Masa rotundă ”Vă place Spațiul Public?”, moderator arh. Gabriel Pascariu și arh. Adrian Crăciunescu.

Expoziție publică Oradea- 17-29 octombrie 2018 Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural
Expoziția de proiecte participante la secțiunile ”Restaurare. Consolidare. Clădiri Restituite Comunităților” și ”Spațiul Public Incluziv”.

Mai multe informații despre bienală găsiți pe www.uar-bna.ro

 

Luna septembrie aduce pentru voi o sâmbătă cu vizită de seară în Turnul Primăriei, 29 septembrie. Pentru ca serile de septembrie sunt mai răcoroase, dar apusurile mai frumoase, am modificat orele de program: 12:00 – 22:00.
Te asteptăm in turn!

Tariful de vizitare:
5 lei / persoană – cetăţeni români şi/sau străini;
3 lei / persoană – elevi, studenţi, pensionari, persoane cu handicap, grupuri organizate mai mari de 10 persoane.
gratuit – pentru copiii cu vârste de până la 7 ani.