Istoria sediilor Administrației Publice Oradea.
Primăria din Orașul Nou și Primăria din Olosig (Primăria Mică).
Primăria Mică a existat din anul 1714 pe strada Republicii colț cu strada Mihai Eminescu și era cea mai veche Primărie din Olosig (amplasamentul actualului Palat Stern).
Tot în aceeași vreme Primăria din Orașul Nou era situată în Hanul Vulturul. Pe actualul amplasament al Primăriei se găsea o casă cu două camere și un turn mic ce găzduia Episcopia Romano Catolică. O dată cu construirea Palatului Baroc (1777), Episcopia își mută sediul, iar locul ei este luat de Academia de Drept și Liceul arhireal. Ani de-a rândul studenții s-au înghesuit în cele două cămăruțe, până Academia s-a mutat pe actualul loc al Liceului Mihai Eminescu, împărțind spațiul cu Liceul Premonstrates (1874). Liceul arhireal a rămas în vechea clădire a Episcopiei catolice din Piața Mică până în 1896, când s-a terminat monumentului edificiu al actualului Liceu Emanuil Gojdu.
După anul 1896 în clădirea ce a deservit atât Episcopia cât și Academia, s-a mutat o școală elementară, iar mai târziu o fabrică de pantofi.
Problema construirii unei Primării noi s-a pus încă din anul 1860, după unificarea părților componente ale orașului, separate până atunci.
S-au vehiculat multe locații pentru amplasarea noi Primării, unii chiar sugerau demolarea hanului Arborele Verde și plasarea viitoarei Primării aici. După o perioadă cineva a venit cu ideea ca locul ei să fie la întretăierea străzilor Dunării cu strada Principală, unde se afla o cazarmă a infanteriei. S-ar fi dat câștig de cauză și celor ce voiau s-o amplaseze în Olosig, unde era și vechea Primărie (pe locul actualei Școli Oltea Doamna), zonă considerată elită.
Astfel se reafirmau mai vechile rivalități între localnicii de pe malul drept al Crișului (Olosig) și cei de pe malul stâng (Orașul Nou).
Până la urmă s-a hotărât ca ea să fie ridicată pe locul Palatului Episcopal din Orașul Nou. Amplasamentul a fost ales de către inginerul șef al orașului, Busch David.
Pentru proiectarea noului sediu, Consiliul Local a lansat un concurs cu termenul de predare a documentațiilor până la 31 martie 1896. Au fost depuse nouă proiecte, din care s-au cumpărat patru – Rimanóczy Kálmán jun., Hübner Jenó, Jaumann Benedek și Láng Adolf. Primăria a hotărât ca pe baza celor 4 proiecte Rimanóczy Kálmán jun. să întocmească o documentație nouă. Acest proiect fiind pus gratuit la dispoziția Primăriei. Execuția lucrării fiind câștigată tot de Rimanóczy.
Demolarea fostei reședințe a început la 21 octombrie 1901, iar clădirea a fost construită între 1902 și 1903.
Executantul construcției a fost constructorul Sztarill Ferenc, cel ce propusese inițial ca Primăria să fie amplasată pe locul Hanului Vulturul. Tot el a venit cu ideea ca Biserica Sfântul Ladislau să fie mutată pentru a deschide piața spre Criș. Capitlul Romano Catolic nu a fost de acord. După Rimanóczy a propus ca exteriorul biserici să se reamenajeze în ton cu arhitectura pieței. Nu s-a acceptat însă nici o concesie. Biserica, cu exteriorul ce îl poartă și azi, a rămas neschimbată.
Arhitectura
Inaugurarea a avut loc în ianuarie 1904, când în fruntea orașului se afla Rimler Károly, cel mai longeviv primar din istoria orașului, iunie 1901-iunie 1919.
Compoziţia arhitectonică se articulează în jurul a trei curţi interioare, clădirea desfăşurându-se pe o suprafaţă de 5.508 metri patrati. Faţada principală şi cea dinspre Criş sunt cele mai spectaculoase. Clădirea primește stilul neoclasic.
Cele trei registre au ca şi elemente cheie trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf, ferestre ce marchează marea Sală de şedinţe – Sala de Onoare. Cele patru figuri alegorice şi grupul statuar încununează maiestuos întrega compoziţie arhitecturală.
La interior, cel mai spectaculos element arhitectural al Primăriei este scara principală. Impunătoarea casă scărilor era decorată cu picturi în frescă.
Singura decorație în stil Art Nouveau o întâlnim la frizele ce decorează scara secundară. Acolo se unduiesc flori şi frunze într-un ritm suplu, desfăşurat pe trasee ondulatorii.
Sala Mare
Noua Primărie avea o sală mare de ședințe, mobilată pe atunci cu bănci în semicerc de lemn, lambriuri și două tablouri de mari dimensiuni. Tablourile erau amplasate pe o parte și pe alta a săli. Unul reprezenta întâlnirea din anul 1412 a regilor Sigismund de Luxemburg și Vladislav Jagello la Oradea, iar în celălalt, scena în care Menumorut, „ducele bihorenilor”, oferea mâna fiicei sale, fiului lui Árpád, căpetenia ungurilor, după cucerirea cetății Biharea. Cele două tablouri au dispărut în jurul anilor 1924.
În 18 aprilie 2014 au fost dezvelite noile tablouri: partea stângă ,,Împăratul Sigismund de Luxemburg primindu-l pe regele Vladislav Jagello la Oradea” şi partea dreaptă ,,Primirea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Oradea în 1919″. Cele două tablouri au o înălțime de 2.10 m şi o lățime de 4.10 m. Ambele fiind realizate de pictorul Valentin Tănase.
De existența Primăriei se leagă momente importante ce au marcat istoria. Unul dintre ele se desfășoară în 20 aprilie 1919, când trupele armatei române, au intrat în oraș, comandate de generalul Traian Moșoiu. De aici și numele actual al Săli Mari (Sala Traian Moșoiu) și al tabloului ce ornează unul dintre pereți.
Turnul
O dată cu inaugurarea Primăriei a fost dat în folosință și turnul. Care în proiectul inițial era mai scund, decât cel actual. Turnul cu ceas măsoară 50 m și era prevăzut cu o încăpere de veghe pentru pompierul de serviciu al orașului.
În File din istoria pompierilor Bihoreni vol. II, editat în anul 2001, se specifică faptul că în 1904 se mută în turnul noii clădiri a Primăriei, punctul de observare a incendiilor pentru oraş, care anunţa prin bătăi în clopot, în funcţie de zona în care izbucnea incendiul – oraşul nou 2 bătăi, vest olosig (ret) 3 bătăi, est olosig 4 bătăi, velenţa 5 bătăi şi velenţa-sud 6 bătăi. In turnul de observare, pe timp de zi se arbora un drapel roşu pe direcţia în care a izbucnit incendiul iar noaptea se aprindea un reflector electric.
Momentan Turnul Primăriei Oradea a fost transformat în obiectiv turistic și oferă vizitatorilor cea mai frumoasă panoramă a centrului istoric orădean.
La nivelul I al Turnului se află mecanismul orologiului – numit „ceasul mamă”.
Orologiul de la cota cea mai înaltă cântă la ore fixe Marşul lui Iancu şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezso.
În prezent ceasul din Turnul Primăriei este îngrijit de Nagy Csaba Sandor. Datorită lui modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. Dacă până în 1992 inerţia greutăţii acţiona ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate până la arătătoarele cadranelor. Orologiul este alcătuit din patru părţi – cadrane, situate în partea superioară pe fiecare latură a obiectivului.
Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă, numit sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane.
Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944.
Nivelul al II – lea, prezintă o panoramă de la 33,85 m.
Nivelul al III – lea, aflat la 40,25 m, are montat pe parapetul balconului mai multe ciocane uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră.
Nivelul al IV- lea oferă posibilitatea observării în detaliu a obiectivelor din zona centrală a oraşului cu ajutorul unui telescop. Accesul la acest nivel se poate face într-un număr de 5 persoane datorită spaţiului limitat.
Pentru mai multe informații legate de vizitarea acestui obiectiv vă rugăm consultați pagina de facebook Turnul Primăriei Oradea.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 13 octombrie 1944, a fost incendiat etajul doi şi acoperişul Primăriei. Clădirea a fost reconstruită, dar turnuleţul de deasupra rezalitului central nu a fost refăcut. Primăria a fost reabilitată pe exterior între anii 1998-2000.
În curând clădirea Primărie va intra în reabilitări ample, atât în interior cât și în exterior.
Mulțumim că ne-ați fost alături în această incursiune în istoria orașului nostru.
Ne-au ajutat:
Péter I. Zoltán: 3 Secole de Arhitectură Orădeană
Liviu Borcea: Memoria Caselor
Ramona Novicov cu detalii arhitecturale: novicov.wordpress.com.
